A te îndrăgosti Publicat de dakini , sâmbătă, 1 noiembrie 2014 at 16:54, in

"A te îndrăgosti de o persoană, de o ființă umană, trebuie să fie rezultatul direct al actului de a te îndrăgosti de tine însuți.
A iubi o altă persoană înseamnă a ne iubi pe noi înșine, așa cum ne vedem persoana în oglindă și nu vreo parte a corpului sau care deservește o parte a corpului nostru.
Și iubirea e un lucru plin de splendori, iar iubirea cea mai mare e acea esență a persoanei care ne atinge, ne atinge într-un fel în care n-am mai fost mișcați niciodată, care ne bântuie mintea, care este idealul nostru. Este persoana careia, nu contează cât de mult o îmbrățișăm și cât de profund mergem, nu putem niciodată să-i găsim sfârșitul.
Iar Iubirea e un lucru plin de splendori. E nevoie de o viata plina de justețe și adevăr ca să găsești o astfel de iubire. E nevoie de o entitate care nu e dispusă să-și vândă trupul sau sufletul pentru nici un fel de comfort. E nevoie de o entitate care își iubeste și sufletul, și spiritul, și corpul pe care îl locuiește, și pe care îl consideră pur în proprii săi ochi.
Deci, ce separă frumusețea obișnuită de unicitate? Tăria, tenacitatea, unicitatea gândului, o femeie care este propria ei putere, propriul ei geniu, un bărbat care este propriul lui paznic moral, un bărbat care nu trăiește în trecut, și nu simte nevoia să-și verse sămânța, ca să-și dovedească bărbăția, ci care îndrăznește să viseze la concepte de gând care sunt fantastice."

Ramtha-Un elixir numit iubire

Cantitatea sau calitatea in Iubire? Publicat de dakini , vineri, 25 iulie 2014 at 23:28, in

De ce era New Age preferă cantitatea și nu calitatea în Iubire?

De ce preferă oamenii crescuți în spiritul New Age să iubească pe toată lumea în loc să iubească TOTAL măcar o singură persoană?

Pentru că nu se iubesc decât pe ei înșiși și imaginea perfectă despre ei înșiși ca fiind ființe foarte elevate spiritual, imagine pe care caută să o mențină la nesfârșit. Ori această „mască” nu poate fi menținută decât interacționând din când în când cu persoane cât mai diferite și care, de obicei îi admiră pentru masca pe care reușesc mereu să o mențină frumoasă și poleită cu multă drăgălășenie și interes pentru celălalt. 

Când te întâlnești cu o persoană doar o dată pe săptămână, efortul de a da doar ce e mai bun din tine nu va obosi niciodată pe nimeni. Când, însă îți asumi responsabilitatea unei relații, unui cuplu, unei colaborări, unei căsnicii, etc... acolo vei obosi să faci mereu efortul de a fi pe placul celuilalt cu care interacționezi prea des și masca așa zisei spiritualități va cădea mai devreme sau mai târziu, și abia atunci când va cadea masca... abia atunci se poate vorbi de putere de transfigurare... abia atunci se poate vorbi de Iubire... abia atunci se poate vorbi de maturitate relațională și afectivă, profunzime relațională și afectivă. 

Dacă în acele momente nu faci decât să-l eviți pe cel caruia i-a căzut masca, nu faci decât să arunci cu noroi în el și dai bir cu fugiții în „iubirea universală”... continuă să dormi în minciuna confortabilă a egoului tău...

Dacă în acele momente în care tu ești cel căruia i-a cazut masca dar în loc să accepți cu smerenie și naturalețe că ești un simplu om, că ai defecte, din nou, fugi către „iubirea universală” și oamenii care îți știu doar „masca” prin care continui să-ți hrănești egoul menținându-te aparent sus... continuă să dormi în minciuna confortabila a egoului tău!

Adevărata transformare nu este NICIODATĂ confortabilă egoului!
Nu poți fugi de interacțiunea cu cel care te-a văzut dincolo de măști alegând-o pe cea cu cei care nu te cunosc fără maști, și să te și transformi!
Adevărata maturitate și profunzime nu vine doar cu flori și bombonele... vine cu multă zbatere interioară între ego și Sine!

Era New Age nu face decât să hrănească ego-ul și să ne dea sentimentul că suntem grozavi, elevați, spirituali, speciali, că avem misiunea de a salva sau de a eleva oamenii, mai inferiori, deși nu se pronunță niciodată asta, se înțelege dintr-o falsă compasiune de „vai săracii, trebuie să-i ajutăm că cine să-i ajute?” „eu/noi suntem instrumentele lui Dumnezeu de a ajuta oamenii”, etc, etc, etc

Era New Age este o eră fără Dumnezeu deși nu se afirmă niciodată asta, plusarea pe Ego, pe faptul că „Eu” sunt creatorul realității și vieții mele, exact asta face, îl scoate pe Dumnezeu din ecuația vieții.

Ori, în realitate, Dumnezeu, prin fiul său Iisus ne-a arătat că El este Calea, Adevărul și Viața!

Dumnezeu,  să ne ajute ca în lupta dintre Ego și Sine să câștige cât mai repede Sinele!

Look Up - An amazing sad truth! Publicat de dakini , joi, 15 mai 2014 at 12:00, in

Puține cuvinte mari... multe fapte marunte! 
Asta este tot ce are umanitatea nevoie în ceea ce privește Pacea, Iubirea, Desăvârșirea!

Inspir,
expir...
totul e banal
sau anormal...
aștern gânduri,
peste rânduri...
ochii îi deschid,
doar ca să-i închid... 
e două,
și plouă...
rătăcesc în jur,
totul e obscur...
e prea mult,
dar ascult.
și lumea minte, minte...
în marea de cuvinte...

Hristostom Filipescu

https://www.youtube.com/watch?v=bZT1vfOEsmY

Adevărata încredere și speranță Publicat de dakini , vineri, 7 februarie 2014 at 11:34, in

Adevărata și perfecta iubire poate fi recunoscută dupa marea încredere și speranță pe care cineva o are în Dumnezeu, căci nimic nu face mai mult dovada iubirii perfecte ca încrederea. 

Iubirea profundă și perfectă pe care cineva o poate încerca pentru altcineva naște încredere, și întreaga încredere pe care cineva se învrednicește să o aibă în Dumnezeu o găsește într-adevăr în El, și de o mie de ori mai mult. 

Și, dacă vreodată cineva n-ar fi în stare să-l iubească nespus pe Dumnezeu, n-ar putea să aiba nici o mare încredere în El. Nu există ceva mai rodnic decât o mare încredere în Dumnezeu. Față de toți cei care au avut într-un fel nobil încredere în El, Dumnezeu nu a încetat niciodată să săvâșească lucruri mari. 

Tuturor acestora le-a arătat că această încredere are la origine iubirea, căci iubirea nu dă numai încredere, ci și o adevărată cunoaștere și o siguranță scutită de orice îndoială.

O perspectivă a păcatului Publicat de dakini , miercuri, 29 ianuarie 2014 at 08:35, in

Păcatul nu mai este păcat dacă există cu adevărat părere de rău, dacă există cu adevărat pocăință. 
Trebuie spus dintru început pentru a nu crea confuzie și a se înțelege că încurajez săvârșirea de păcate, că regula unanim cunoscută în sfera credinței și religiozității sufletului nostru este: indiferent de ce ar putea interveni, omul NU trebuie să comită păcatul, nici mortal, nici ușor, de nici un fel. 

Cel care este așa cum trebuie față de Dumnezeu, ar trebui să aprecieze că Dumnezeu, constant și iubitor, l-a adus pe om de la o viață vinovată la una divină, a făcut din dușmanul său prietenul său, ceea ce, ca și valoare, este mai mult decât a crea un nou pământ. 

Este unul dintre cele mai mari lucruri care-l poate aduce pe om cu totul către Dumnezeu și îl poate umple de o mare și puternică iubire, astfel încât să se abandonezez total.

Cel care și-a armonizat total voința sa cu cea a lui Dumnezeu n-ar trebui să dorească să nu fi săvârșit păcatul în care a căzut și asta nu îmbrățișând perspectiva că păcătuind a lucrat împotriva lui Dumnezeu, care este o perspectiva diabolică; cel care și-a armonizat total voința sa cu cea a lui Dumnezeu n-ar trebui să dorească să nu fi săvârșit păcatul în care a căzut, din perspectiva unei și mai mari iubiri, unei și mai mari smerenii si umilințe. Durerea pe care o trăim în interiorul nostru la conștientizarea căderii în greșeală, în păcat, este întotdeauna însoțită de o dulceață a iubirii divine care nu poate fi comparată cu nimic altceva.

Trebuie să avem deplină credință în Dumnezeu: El n-ar fi acceptat aceasta, dacă n-ar fi vrut pentru noi un și mai mare bine.
Dacă omul se ridică din păcatele sale și își revine cu totul la o viață armonioasă și curată, Dumnezeu procedează ca și cum omul n-ar fi păcătuit niciodată, chiar dacă a comis tot atâtea păcate câte au comis toți oamenii la un loc, și nu-și arată nici o clipă asprimea față de păcatele lui din trecut, căci Dumnezeu este un Dumnezeu al prezentului.

Ofensa, ultrajul comis în detrimentul naturii și armoniei divine, împotriva lui Dumnezeu prin toate greșelile și păcatele noastre, El vrea să le îndure și le-a îndurat tot timpul, pentru ca noi oamenii, să dobândim dupa aceea o și mai mare cunoaștere a iubirii Sale, o și mai mare cunoaștere a dăruirii Sale; pentru ca iubirea și recunoștința omului să fie atât de mari, ceea ce se întâmplă frecvent după conștientizarea căderii noastre în greșeală, în păcat.

Iată de ce Dumnezeu îndură de bunăvoie ocara păcatului, și a îndurat-o  adeseori, chiar și din partea celor pe care i-a ales pentru săvârșirea unor lucruri mărețe.

Domnul nostru dorește să vedem în această atitudine a Sa, marea Sa îndurare, El dorește să ne îndrume astfel către adevărata umilință și cucernicie specifice sfințeniei naturii atinse total de harul Duhului Sfânt și dăruite total unei vieți întru Dumnezeu.

Căci dacă pocăința se înnoiește, cu atât mai mult trebuie să crească și să se desăvarșească și iubirea.

Manifestarea Iubirii Publicat de dakini , luni, 27 ianuarie 2014 at 14:29, in

Liniștitul și frumosul sentiment de a-i iubi pe ceilalți, pierde ceva din valoare, dacă nu-l împărtășim.

Contactul plin de simpatie al unei mâini, strângerea cu afecțiune a unui braț, pot reconforta o ființă care suferă, infinit mai mult decât o mulțime de vorbe; absența expansiunii, adică, nemanifestarea iubirii, nu este, adesea decât orgoliu, care vine din ideea stupidă că a iubi pe cineva înseamnă a te injosi, a scădea în ochii celorlalți, a-ți pierde valoarea...

O inimă, într-adevăr iubitoare este prima dintre calitățile cerute pentru a găsi Cărarea Cunoașterii!