”Fii bărbat!” îndemnul acesta îl aud destul de des ieșind din gura părinților sau a prietenilor, dar și în mass-media. Dar dacă, de exemplu, în gura tatălui meu sună destul de firesc și așteptat (părinților le place adesea să arate că odraslele lor nu sunt așa cum le-ar plăcea lor), în ceea ce privește celelalte surse, apare o întrebare cât se poate de logică: ce înseamnă la urma urmei să fii un bărbat adevărat?
Aici, răspunsurile pot fi dintre cele mai variate, de la imaginea play-boy până la portretul unui dictator autoritar. Dar, în ciuda diversității etaloanelor de ”bărbați adevărați”, problema rămâne deschisă. Aceasta înseamnă că trebuie căutată cheia înțelegerii acestei expresii în afara cadrelor deja stabilite, a clișeelor, a idealurilor.
Când eram mic, în fața casei noastre se adunau adesea vecinele mai bătrâne. Era pe la începutul anilor 90, când societatea încă nu era distrusă ca acum, iar amabilitatea era o normă și nu o excepție. La fel și copilăria mea s-a petrecut în vremea în care au început să se dea la televizor filme străine cu eroi frumoși, cu vieți frumoase și gânduri frumoase.
Crescut cu asemenea producții, stăteam într-o seară cu pensionarele noastre pe o bancă. Îmi amintesc bine această discuție pe care o păstrez în minte și acum. Era vorba despre război, acela pe care bătrânele îl văzuseră cu ochii lor, experiență pentru care unele plătiseră cu prețul vieții celor apropiați. Aceste pierderi reprezentau una dintre temele principale ale întâlnirilor ”de pe bancă”, iar eu arzând de dorința de a-mi spune cuvântul, am început:
- Ah, dacă ar fi fost în armata noastră câte doi Terminatori pe batalion, războiul ar fi fost câștigat rapid!
Acum regret mult că am spus această frază. Nu pentru că a ridicat un val de proteste din partea bătrânelor, ci pentru că le-am creat o rană adevărată și profundă. Am înțeles aceasta abia peste câțiva ani, când mi s-a clarificat un adevăr: soldații noștri au trecut acest război groaznic nu atât datorită forței armelor, ci mai cu seamă pentru că știuseră să rămână oameni și să păstreze un chip omenesc în condiții înspăimântătoare.
Bărbații pe care i-au evocat bătrânele mele interlocutoare erau cu adevărat departe de tipul cinematografic contemporan. Majoritatea nu aveau o înfățișare hollywoodiană, nici o forță fizică aparte, nici ceea ce, convențional, se numește azi ”glamour”. Dar ei știuseră să îi apere pe cei pe care îi iubeau, pământul și țara și apoi să se dedice restaurării economiei, creșterii familiei, educației copiilor. Altfel spus, se jertfeau și iubeau. Jertfa și iubirea – aceștia sunt doi termeni cheie care determină, din punctul meu de vedere, idealul ”bărbatului adevărat”.
Desigur, există niște trăsături masculine care sunt proprii unei firi puternice: de exemplu, să-și câștige existența, să conducă, să protejeze, să fie tată. Însăși constituția organismului bărbatului arată că este mai puternic decât cel al femeii. Cu toate acestea, dacă luăm în considerare fondul moral, nu există nicio diferență între cele două sexe. Iar fiecare dintre noi, oricare ar fi natura celui de-al 46-lea cromozom, este chemat la dezvoltarea calităților sale, care, în limbajul Bisericii, reprezintă chipul lui Dumnezeu. În această cheie, să fii bărbat, înainte de toate, înseamnă să fii om. Să iubești și să te jertfești pentru ceilalți, să fii sprijinul și nădejdea celorlalți.
Acum, dragostea și abnegația, ca elemente ale ”formulei bărbătești” ereditare, se nivelează rapid în conștiința societății devenind contra-greutatea romantică a imaginii de ”macho dur”, ”băiat de treabă” sau ”om de afaceri”. Dar aici este un nou paradox: oricare ar fi tipul care o atrage pe femeia contemporană, în adâncul sufletului ei, ea va fi cu totul de acord cu bunicile din copilăria mea și va spune că bărbatul adevărat este acela pe care poți conta în orice clipă, care nu va trăda și nu se va preface în nicio situație. Cel în spatele căruia te poți ascunde, în care poți avea deplină încredere. Cel cu care vei putea să-ți petreci toată viața, la bine și la rău. Și, în plus, nu doar să exiști, ci să trăiești o viață plină și fericită.
Bărbatul adevărat este acela care ia asupra sa partea cea mai dificilă din viața familiei și rezolvă primul problema care se ivește.
Este cineva care este întotdeauna responsabil pentru cuvintele și faptele sale și are grijă de cei din jurul său.
Este cel care vede lumea nu prin șablonul societății (care azi e unul, iar mâine altul), ci are un resort interior solid.
Este cel care știe să distingă binele de rău și are bărbăția de a fi de partea adevărului chiar și atunci când este incomod pentru tine sau când aduce dezaprobarea celor din jur.
Da, idealul ”bărbatului adevărat” este întotdeauna legat de bărbăție și fermitate. Dar nu este vorba despre o demonstrație de forță ca la eroii filmelor hollywoodiene și nici de duritatea tiranului domestic. Tăria bărbatului stă în calitățile sale morale și în modul în care ele corespund valorilor evanghelice. Dintre care, cea mai importantă este exprimată printr-un cuvânt simplu: IUBIREA.
traducere şi adaptare: Ioana-Raluca Onofrei .
