WEB BLOG
this site the web

Recent Photos

image
image
image

Adevărata încredere și speranță



Adevărata și perfecta iubire poate fi recunoscută dupa marea încredere și speranță pe care cineva o are în Dumnezeu, căci nimic nu face mai mult dovada iubirii perfecte ca încrederea

Iubirea profundă și perfectă pe care cineva o poate încerca pentru altcineva naște încredere, și întreaga încredere pe care cineva se învrednicește să o aibă în Dumnezeu o găsește într-adevăr în El, și de o mie de ori mai mult. 

Și, dacă vreodată cineva n-ar fi în stare să-l iubească nespus pe Dumnezeu, n-ar putea să aiba nici o mare încredere în El. Nu există ceva mai rodnic decât o mare încredere în Dumnezeu. Față de toți cei care au avut într-un fel nobil încredere în El, Dumnezeu nu a încetat niciodată să săvâșească lucruri mari. 

Tuturor acestora le-a arătat că această încredere are la origine iubirea, căci iubirea nu dă numai încredere, ci și o adevărată cunoaștere și o siguranță scutită de orice îndoială.

O perspectivă a păcatului


Păcatul nu mai este păcat dacă există cu adevărat părere de rău, dacă există cu adevărat pocăință. 
Trebuie spus dintru început pentru a nu crea confuzie și a se înțelege că încurajez săvârșirea de păcate, că regula unanim cunoscută în sfera credinței și religiozității sufletului nostru este: indiferent de ce ar putea interveni, omul NU trebuie să comită păcatul, nici mortal, nici ușor, de nici un fel. 

Cel care este așa cum trebuie față de Dumnezeu, ar trebui să aprecieze că Dumnezeu, constant și iubitor, l-a adus pe om de la o viață vinovată la una divină, a făcut din dușmanul său prietenul său, ceea ce, ca și valoare, este mai mult decât a crea un nou pământ. 


Este unul dintre cele mai mari lucruri care-l poate aduce pe om cu totul către Dumnezeu și îl poate umple de o mare și puternică iubire, astfel încât să se abandonezez total.


Cel care și-a armonizat total voința sa cu cea a lui Dumnezeu n-ar trebui să dorească să nu fi săvârșit păcatul în care a căzut și asta nu îmbrățișând perspectiva că păcătuind a lucrat împotriva lui Dumnezeu, care este o perspectiva diabolică; cel care și-a armonizat total voința sa cu cea a lui Dumnezeu n-ar trebui să dorească să nu fi săvârșit păcatul în care a căzut, din perspectiva unei și mai mari iubiri, unei și mai mari smerenii si umilințe. Durerea pe care o trăim în interiorul nostru la conștientizarea căderii în greșeală, în păcat, este întotdeauna însoțită de o dulceață a iubirii divine care nu poate fi comparată cu nimic altceva.

Trebuie să avem deplină credință în Dumnezeu: El n-ar fi acceptat aceasta, dacă n-ar fi vrut pentru noi un și mai mare bine.

Dacă omul se ridică din păcatele sale și își revine cu totul la o viață armonioasă și curată, Dumnezeu procedează ca și cum omul n-ar fi păcătuit niciodată, chiar dacă a comis tot atâtea păcate câte au comis toți oamenii la un loc, și nu-și arată nici o clipă asprimea față de păcatele lui din trecut, căci Dumnezeu este un Dumnezeu al prezentului.

Ofensa, ultrajul comis în detrimentul naturii și armoniei divine, împotriva lui Dumnezeu prin toate greșelile și păcatele noastre, El vrea să le îndure și le-a îndurat tot timpul, pentru ca noi oamenii, să dobândim dupa aceea o și mai mare cunoaștere a iubirii Sale, o și mai mare cunoaștere a dăruirii Sale; pentru ca iubirea și recunoștința omului să fie atât de mari, ceea ce se întâmplă frecvent după conștientizarea căderii noastre în greșeală, în păcat.


Iată de ce Dumnezeu îndură de bunăvoie ocara păcatului, și a îndurat-o  adeseori, chiar și din partea celor pe care i-a ales pentru săvârșirea unor lucruri mărețe.


Domnul nostru dorește să vedem în această atitudine a Sa, marea Sa îndurare, El dorește să ne îndrume astfel către adevărata umilință și cucernicie specifice sfințeniei naturii atinse total de harul Duhului Sfânt și dăruite total unei vieți întru Dumnezeu.


Căci dacă pocăința se înnoiește, cu atât mai mult trebuie să crească și să se desăvarșească și iubirea.

Manifestarea Iubirii



Liniștitul și frumosul sentiment de a-i iubi pe ceilalți, pierde ceva din valoare, dacă nu-l împărtășim.

Contactul plin de simpatie al unei mâini, strângerea cu afecțiune a unui braț, pot reconforta o ființă care suferă, infinit mai mult decât o mulțime de vorbe; absența expansiunii, adică, nemanifestarea iubirii, nu este, adesea decât orgoliu, care vine din ideea stupidă că a iubi pe cineva înseamnă a te injosi, a scădea în ochii celorlalți, a-ți pierde valoarea...

O inimă, într-adevăr iubitoare este prima dintre calitățile cerute pentru a găsi Cărarea Cunoașterii!

Ce-mi este temporalitatea dacă există o eternitate?



Există o veșnicie și o cale spre veșnicie. 

Așa cum în jurul inimii sunt țesute o sută de artere fine prin care sufletul se poate mișca în tot corpul, nu există decât o singură arteră care duce la creștetul capului și prin ea sufletul părăsește corpul; tot așa sunt în lumea aceasta o sută, o mie și o sută de mii de drumuri, o rețea întreagă de drumuri ce duc în toate părțile, prin deosebite locuri de durere mai lungi și mai scurte, frumos împodobite și/sau urât întocmite: cer și lumea omenească, regnuri animale și iaduri.

Însă nu este decât o singură cale ce duce întotdeauna afară din lumea aceasta.
Este calea spre veșnicie, calea nebătută...

Bărbatul adevărat. Cine este?

Bărbatul adevărat. Cine este?

”Fii bărbat!” îndemnul acesta îl aud destul de des ieșind din gura părinților sau a prietenilor, dar și în mass-media. Dar dacă, de exemplu, în gura tatălui meu sună destul de firesc și așteptat (părinților le place adesea să arate că odraslele lor nu sunt așa cum le-ar plăcea lor), în ceea ce privește celelalte surse, apare o întrebare cât se poate de logică: ce înseamnă la urma urmei să fii un bărbat adevărat?
Aici, răspunsurile pot fi dintre cele mai variate, de la imaginea play-boy până la portretul unui dictator autoritar. Dar, în ciuda diversității etaloanelor de ”bărbați adevărați”, problema rămâne deschisă. Aceasta înseamnă că trebuie căutată cheia înțelegerii acestei expresii în afara cadrelor deja stabilite, a clișeelor, a idealurilor.

Când eram mic, în fața casei noastre se adunau adesea vecinele mai bătrâne. Era pe la începutul anilor 90, când societatea încă nu era distrusă ca acum, iar amabilitatea era o normă și nu o excepție. La fel și copilăria mea s-a petrecut în vremea în care au început să se dea la televizor filme străine cu eroi frumoși, cu vieți frumoase și gânduri frumoase.
Crescut cu asemenea producții, stăteam într-o seară cu pensionarele noastre pe o bancă. Îmi amintesc bine această discuție pe care o păstrez în minte și acum. Era vorba despre război, acela pe care bătrânele îl văzuseră cu ochii lor, experiență pentru care unele plătiseră cu prețul vieții celor apropiați. Aceste pierderi reprezentau una dintre temele principale ale întâlnirilor ”de pe bancă”, iar eu arzând de dorința de a-mi spune cuvântul, am început:

- Ah, dacă ar fi fost în armata noastră câte doi Terminatori pe batalion, războiul ar fi fost câștigat rapid!

Acum regret mult că am spus această frază. Nu pentru că a ridicat un val de proteste din partea bătrânelor, ci pentru că le-am creat o rană adevărată și profundă. Am înțeles aceasta abia peste câțiva ani, când mi s-a clarificat un adevăr: soldații noștri au trecut acest război groaznic nu atât datorită forței armelor, ci mai cu seamă pentru că știuseră să rămână oameni și să păstreze un chip omenesc în condiții înspăimântătoare.

Bărbații pe care i-au evocat bătrânele mele interlocutoare erau cu adevărat departe de tipul cinematografic contemporan. Majoritatea nu aveau o înfățișare hollywoodiană, nici o forță fizică aparte, nici ceea ce, convențional, se numește azi ”glamour”. Dar ei știuseră să îi apere pe cei pe care îi iubeau, pământul și țara și apoi să se dedice restaurării economiei, creșterii familiei, educației copiilor. Altfel spus, se jertfeau și iubeau. Jertfa și iubirea – aceștia sunt doi termeni cheie care determină, din punctul meu de vedere, idealul ”bărbatului adevărat”.

Desigur, există niște trăsături masculine care sunt proprii unei firi puternice: de exemplu, să-și câștige existența, să conducă, să protejeze, să fie tată. Însăși constituția organismului bărbatului arată că este mai puternic decât cel al femeii. Cu toate acestea, dacă luăm în considerare fondul moral, nu există nicio diferență între cele două sexe. Iar fiecare dintre noi, oricare ar fi natura celui de-al 46-lea cromozom, este chemat la dezvoltarea calităților sale, care, în limbajul Bisericii, reprezintă chipul lui Dumnezeu. În această cheie, să fii bărbat, înainte de toate, înseamnă să fii om. Să iubești și să te jertfești pentru ceilalți, să fii sprijinul și nădejdea celorlalți.

Acum, dragostea și abnegația, ca elemente ale ”formulei bărbătești” ereditare, se nivelează rapid în conștiința societății devenind contra-greutatea romantică a imaginii de ”macho dur”, ”băiat de treabă” sau ”om de afaceri”. Dar aici este un nou paradox: oricare ar fi tipul care o atrage pe femeia contemporană, în adâncul sufletului ei, ea va fi cu totul de acord cu bunicile din copilăria mea și va spune că bărbatul adevărat este acela pe care poți conta în orice clipă, care nu va trăda și nu se va preface în nicio situație. Cel în spatele căruia te poți ascunde, în care poți avea deplină încredere. Cel cu care vei putea să-ți petreci toată viața, la bine și la rău. Și, în plus, nu doar să exiști, ci să trăiești o viață plină și fericită.

Bărbatul adevărat este acela care ia asupra sa partea cea mai dificilă din viața familiei și rezolvă primul problema care se ivește.

Este cineva care este întotdeauna responsabil pentru cuvintele și faptele sale și are grijă de cei din jurul său.

Este cel care vede lumea nu prin șablonul societății (care azi e unul, iar mâine altul), ci are un resort interior solid.

Este cel care știe să distingă binele de rău și are bărbăția de a fi de partea adevărului chiar și atunci când este incomod pentru tine sau când aduce dezaprobarea celor din jur.

Da, idealul ”bărbatului adevărat” este întotdeauna legat de bărbăție și fermitate. Dar nu este vorba despre o demonstrație de forță ca la eroii filmelor hollywoodiene și nici de duritatea tiranului domestic. Tăria bărbatului stă în calitățile sale morale și în modul în care ele corespund valorilor evanghelice. Dintre care, cea mai importantă este exprimată printr-un cuvânt simplu: IUBIREA.

traducere şi adaptare: Ioana-Raluca Onofrei .

Evolutie




Transformare/Crestere interioara



''Biografie in 5 capitole: 


1. Ma plimb pe strada. 

Este o groapa adanca in trotuar si cad in ea. 
Sunt pierdut .... nu am nici o speranta. 
Nu este vina mea. 
Imi trebuie o vesnicie sa gasesc o cale de iesire.


2. Ma plimb pe aceeasi strada. 

Este o groapa adanca in trotuar. 
Ma fac ca nu o vad si cad iarasi in ea. 
Nu-mi vine sa cred ca sunt in acelasi loc. 
Dar... nu este vina mea. Imi trebuie si acum mult timp sa ies. 


3. Ma plimb pe aceeasi strada. 

Este o groapa adanca in trotuar. 
O vad ca este acolo; dar tot cad in ea ..... este un obicei.
Ochii imi sunt deschisi. Stiu unde ma aflu. 
Este vina mea. Ies numaidecat. 


4. Ma plimb pe aceeasi strada. 

Este o groapa adanca in trotuar. 
O ocolesc. 


5. Ma plimb pe o alta strada." 



 Sun Tzu

Sentimentele negate



Iisus a spus: "Nu te lupta cu Raul". Daca el ar folosi limbajul din ziua de azi, probabil ca ceea ce a spus El ar suna ceva de genul: "acel lucru/sentiment/ gand caruia ii opui rezistenta, persista". 

Daca suntem furiosi pe cineva si incercam sa inlocuim gandurile de manie cu ganduri de iubire, se intampla una din urmatoarele situatii: 
-- fie vom reusi cu succes sa ne reprimam mania (o forma de negare), in asa fel incat ea va continua sa existe in sufletul nostru, chiar daca pretindem ca ea nu este acolo 
-- fie nu vom reusi.

De fapt in acest caz este mai bine sa nu reusim, pentru ca in acest caz va trebui sa ne infruntam mania, sa o recunoastem ca ne apartine, sa mergem mai departe si sa aflam ceea ce a declansat-o, etc.

Mania nu se transforma prin negare, ci prin intelegere.

Din nefericire, mult din asa-numita invatatura "noua era"[New Age] ne incurajeaza sa disimulam gandurile/emotiile noastre negative in spatele unui zid al negarii si sa le tapetam cu ganduri pozitive. Dar apoi, la primul semnal major de stres, tapetul se desprinde de pe perete.

Exista doua moduri in care putem sa ne tratam frica:
1. Sa ne negam frica si sa pretindem ca nu ne temem, ca ea nu exista.
2. Sa admitem ca ne temem si in acest fel sa ne infruntam propria frica.

Prima varianta ne poarta in nesfarsite cicluri ale evitarii de Sine si ale proiectiei in afara noastra, gasind tapi ispasitori ai problemelor noastre in cei cu care ne-am intersectat mai mult sau mai putin prin providenta divina, prin cautarile noastre intrinseci ale cautarii si transformarii de sine.

A doua, ne aduce fata in fata cu noi insine, cu problemele si temerile noastre provocandu-ne mereu si mereu la o autoconfruntare si transformare continua.

Text

Reality is that which, when you stop believing in it, doesn't go away!

 

W3C Validations

Cum sociis natoque penatibus et magnis dis parturient montes, nascetur ridiculus mus. Morbi dapibus dolor sit amet metus suscipit iaculis. Quisque at nulla eu elit adipiscing tempor.

Usage Policies