Abandonarea speculatiilor si judecatilor mentale Publicat de dakini , luni, 22 martie 2010 at 17:18, in

Una din cele mai importante practici spirituale este aceea de a lasa lucrurile asa cum sunt, fara interpretari, fara infrumusetari, fara semnificatii, fara judecata. Aceasta ii provoaca ego-ului un infarct instantaneu. Imaginati-va cum ar fi sa-i spunem mintii/egou-ului ca nu poate sa judece, sa compare, sa interpreteze?

Ce-i va mai ramane atunci de facut? In realitate el nu stie sa faca nimic altceva.

Bineinteles ca, de indata ce incercam sa-i spunem egoului sa nu mai judece, apare o noua mladita de judecata. Si asa, la nesfarsit. Dar, tocmai de aceea procesul este atat de bogat.

Pacea si claritatea sunt atributele unei minti deschise. O minte deschisa nu este preocupata de judecati, interpretari, semnificatii.

E obositor sa citesti o multime de cuvinte. Noi nu avem nevoie de multe cuvinte, interpretari, semnificatii. Cu cat avem de-a face cu mai multe cuvinte, cu atat avem mai multe divergente asupra intelesului lor. Si cu cat ne straduim sa explicam mai mult, cu atat intelesul este mai ambiguu.

Invatatorii adevarati nu ne dau decat cateva cuvinte si apoi ne lasa sa le digeram. De exemplu, Iisus ne-a spus: "iubiti-va dusmanii". El ne-a aratat si cum sa facem ceea ce ne-a cerut. Patanjali a spus in prima sa sutra: "Acum Yoga"

Este oare nevoie sa mai adaugam ceva la aceasta invatatura, pentru a o face mai clara?

Cei care incearca sa aduca mai multa claritate asupra unor lucruri deja extrem de simple si de clare nu fac decat sa-si "consume timpul" pentru a scapa de propria singuratate, propriile frici, frustrari, neimpliniri...

Tot ceea ce am inteles in practica mea a fost ceea ce nu a fost rostit, ci mai degraba tot ceea ce am aflat prin meditatie si introspectie interioara... aceste aspecte expuse, nu ar ajuta foarte mult... pentru ca fiecare are inner-selful sau specific.

O expunere a descoperirilor si realizarilor mele interioare sau ale oricui altcuiva, ar ajuta doar pentru a intretine speculatii mentale in virtutea unui exibitionism spiritual, care este departe de a arata ca ne aflam in prezenta unui intelept!

Barbatul si Femeia - partea a III-a Publicat de dakini , miercuri, 17 martie 2010 at 20:48, in

Frica este cea care ne determina sa actionam si reactionam dizarmonios in relatie cu celalalt.

Viata cotidiana ne arata ca oamenii speriati se straduiesc sa-si injoseasca partenerul in loc sa-l inalte. Multi dintre ei nu-si gasesc linistea pana cand nu-si realizeaza scopul.

Barbatii le spun sotiilor lor ca sunt proaste pentru ca o femeie nu gandeste ca barbatii. Jignite, ele se potolesc, dar asta nu inseamna ca incep sa gandeasca ca barbatii. Ca doar femeia a fost creata sa fie femeie. Este foarte trist ca de fiecare data cand femeia nu mai vorbeste, isi inchide si mai mult inima deoarece se teme sa nu aiba neplaceri daca este sincera. Si daca totusi bunul simt ii spune ca trebuie sa se destainuiasca, o va face in alta parte. Casa si sotul ii vor fi din ce in ce mai dezagreabile. La serviciu este considerata o desteapta, acasa o proasta. Si atunci ce va face? Evident. Ea se va dedica serviciului. In realitate insa barbatul s-a vazut in ea pe el insusi, a vazut cat de limitata este gandirea lui si s-a suparat pe el insusi.

Numai atunci cand barbatul vrea sa faca din sotia sa un barbat, ratiunea amandurora va avea de suferit.

Femeile le spun si ele sotilor ca sunt prosti si ii eticheteaza cu dispret: ce fel de barbat esti tu? Ei se infurie si le ataca, sentimentele lor fiind tocite de atata retinere. Ea poate sa-i dovedeasca ca are minte aratandu-i o hartie cu stampila [adica o diploma], in timp ce el nu poate sa-i dovedeasca ca are sentimente. Multe femei isi fac un scop din a avea o diploma pentru a se razbuna pe barbati. In esenta insa, in barbat femeia se vede tot pe ea insasi. Prostia ei consta in nepriceperea de a se increde in propriile sentimente si de a le transforma in bine pentru ea.

Numai atunci cand femeia vrea sa faca din barbat femeie, sentimentele amandurora se vor stinge.

Orice femeie ar trebui sa redescopere femeia din ea si atunci viata ar merita sa fie traita. Atunci femeia uitandu-se la cate treburi a facut sotul ei, s-ar umple de bucurie deoarece ar simti ca iubirea ei a facut din el un om puternic. Si l-ar iubi si mai tare. Iar daca el ar strica ceva. Ea si-ar spune ei insesi: “ Eu am gresit. O sa-mi indrept greseala. Nu ma invinuiesc nici pe mine, nici pe el fiindca am inteles despre ce e vorba. Eu am facut o greseala, iar el a cazut in plasa. Faptul ca a cazut in plasa este deja greseala lui”

Cand mintea rationala creste unilateral, creste si pericolul de a aparea un sex “intermediar”. Barbatii se efemineaza, iar femeile se masculinizeaza.

Daca vrem sa fim fericiti, trebuie sa ne facem datoria in functie de sexul de care apartinem. Aceasta este cea mai simpla metoda !

Barbatul si Femeia - partea a II-a Publicat de dakini , vineri, 5 martie 2010 at 20:59, in

Barbatul care se intelege pe el, o va intelege si pe femeie. Sau, daca nu se intelege pe el, dar incearca sa o inteleaga pe ea, va incese sa se inteleaga si pe el. Fiind mai puternic si mai inteligent, nu se va purta rau cu ea. Un barbat cu judecata simte ca prin flexibilitatea ei, femeia ii da constanta, prin slabiciunea ei – ii da forta, prin nepriceperea ei – ii da pricepere. Un barbat intelegator nu va distruge bunatatea sufleteasca a femeii, crezand ca el este mai bun decat ea.

Un barbat cu judecata stie ca evolutia nu are limita. Evolutia inseamna un plus de judecata, de ratiune.

Intelepciunea barbatului creste datorita faptului ca mai presus decat el pune capacitatea femeii de a rationa, de a judeca, iar mai presus de toate il pune pe Dumnezeu.

Nu se teme ca femeia este mai desteapta decat el deoarece nu vrea ca el sa fie mai bun decat ea. Un barbat rational crede in viziunea lui barbateasca si simte cat este de rezistent.

Oricat ar fi el insa de rezonabil, femeia este capabila sa-l uluiasca cu intuitia ei, cu perceptia ei. Fara sa se gandeasca prea mult, asa – printre altele, fara sa intre in profunzimea lucrurilor, ea poate sa spuna ceva ce nici ea nu intelege, dar care pune lucrurile la locul lor. Replica ei poate fi pentru un barbat o lovitura de ciocan in moalele capului si in sensul bun si in sensul rau, dar in acelasi timp, in acest lant veriga lipsa va fi pusa la loc. S-ar putea ca femeia sa nici nu banuiasca, el insa a inteles. Gandirea lui a si intrat in functiune, impulsul fiind iubirea ei care l-a inaltat. Daca in momentul acela el va chibzui si va simti acest lucru, lectia respectiva a fost invatata.

Un barbat intelept asculta de ordinele femeii, dar procedeaza dupa cum ii dicteaza propria lui ratiune deoarece el a fost creat ca fauritor al lumii fizice.

Daca femeia se va intelege pe ea, isi va intelege si sotul sau iubitul. Daca nu se intelege, dar se straduieste sa-l inteleaga pe el, va incepe sa se inteleaga si pe ea. Va incepe sa se increada in sentimentele ei si in vederea lui si se va realiza ca femeie in iubirea fata de el. Va simti ca prin ea el se inalta si se va inalta si ea. Aceasta este fericirea!

Femeia care simte ca barbatii sunt mai inteligenti decat femeile, se va obisnui cu sotul/iubitul ei si se va stradui sa-i inteleaga gandurile, vorbele sau explicatiile si va gasi in ele logica barbateasca. Daca din copilarie a avut rabdare sa urmareasca modul de gandire al tatalui ei, fara vorbe, urmat de o treaba oarecare, ea va intelege ca gandirea este o activitate foarte importanta. O fetita este capabila sa sesizeze miscarile ce se produc in creierul unui om care gandeste. Daca ii place cum stie tata sa planifice lucrurile, in viitor va fi capabila sa admire procesul de gandire ai sotului ei si nu va rade de el, asa cum fac alte femei. Interesul fata de modelul lui de gandire o va insufleti in iubirea ei fata de el.

Barbatul care isi pune sotia mai presus decat el, va evolua prin capacitatea ei de a judeca. El va dobandi capacitatea de a percepe clar lucrurile.

Femeia care isi pune sotul mai presus decat ea, va evolua prin capacitatea lui de a judeca. Ea va dobandi capacitatea de a vedea clar lucrurile.

Barbatul si Femeia - partea I-ii Publicat de dakini , duminică, 28 februarie 2010 at 19:19, in

Deseori auzim intrebarea: cum sa fiu fericit? Un raspuns de bun simt este: “Pentru aceasta trebuie sa fii om”

Dar ce inseamna a fi om?

A fi om inseamna sa-ti respecti rolul ce ti-a fost atribuit, de barbat sau de femeie. Cum aparem in lume, ca barbat sau ca femeie - este latitudinea noastra. Sa nu uitam ca este propria noastra alegere, alegere benevola.

Pasind pe scara vietii, avem posibilitatea sa mergem pe mijlocul ei si sa ne clatinam spre stanga sau spre dreapta doar atat cat trebuie. Sau ne pierdem echilibrul si incepem sa sarim dintr-o parte intr-alta, pana ajungem la capatul scarii si cadem pe taramul celalalt. In urmatoarea viata o luam invers pe scara, din locul in care ne-am intrerupt mersul ultima oara.

In discutiile obisnuite auzim invariabil ca viata femeilor este grea, iar a barbatilor este usoara. Chiar daca barbatii protesteaza in sufletul lor, femeile au in maneca asul imbatabil – ele nasc copii. Cum sa contrazici asemenea argument?

Barbatii au intr-adevar viata mai usoara, dar un pentru ca nu nasc, ci pentru ca ei vad nevazutul. Chiar daca barbatul nu recunoaste lumea invizibila (subtila), el o vede totusi, dar asta este altceva. Ce inseamna sa croiesti planuri, sa le intocmesti, sa le planifici? Asta inseamna sa vezi nevazutul. Un barbat poate sa planifice mental fiecare detaliu, fiecare pas pentru atingerea scopului si apoi sa-l infaptuiasca. Iar dupa aceea va vedea cu ochii lui ce a iesit.

A vedea nevazutul este atat de firesc pentru natura barbatului incat el nici nu-si imagineaza ca s-ar putea altfel.

Barbatul vede spatial si gandeste in adancime. Femeia vede intr-un singur plan si gandeste la suprafata.

Barbatul vede ce nu se vede, dar face ce se vede.

Femeia vede ce se vede, dar trebuie sa faca ce nu se vede.

Cum sa faci ce nu vezi ? Aici este greul pentru femeie. Greul creste pe masura ce sexul feminin « se desteapta » deoarece asimilarea unilaterala a intelepciunii scolare distruge in femeie, femeia originara, ii distruge credinta in propriile emotii, in propriile senzatii si in puterea de a iubi. Femeia care vrea sa fie buna si sa placa barbatilor destepti incepe sa semene cu un barbat. Se imbraca barbateste, face studii tehnice si obtine functii barbatesti, dar toate eforturile ei nu-i aduc rezultatul scontat. Si atunci declara ca femeile sunt discriminate. Nu este constienta de faptul ca, desi doreste foarte mult, ea nu poate sa vada lumea asa cum o vad barbatii.

Oricarei femei care se respecta ar trebui sa-i fie clar ca, chiar daca are o diploma la cea mai vestita universitate din lume, ea oricum nu poate fi pe picior de egalitate cu darul lui Dumnezeu care este barbatul

Bunul simt barbatesc inseamna stiinta de a vedea ceea ce nu se vede.

Femeii nu ii este dat sa vada ceea ce nu se vede. Este oare atunci femeia lipsita de bun simt? Nu

Bunul simt feminin inseamna stiinta de a simti, de a intui ceea ce nu se vede.

In bezna noptii femeia nu vede nimic. In schimb simte, intuieste tot ce vede barbatul. Chiar mai mult decat atat. Are si capacitatea de a percepe simultan si ansamblul si detaliile. Ea nu are nevoie sa fie cu fata catre tinta/scop. Ea simte prin toata faptura ei. Daca nu ar avea atatea frici care sa-i blocheze perceptia, ea ar percepe obiecte diverse, relatia dintre ele si felul cum se vor misca in viitor. Cu cat fricile ei sunt mai mici, cu atat perceptia este mai deschisa si capacitatea de a construi viitorul este mai buna.

Misterul "Mama" Publicat de dakini , joi, 25 februarie 2010 at 20:28, in

De ce noi insine ne complicam viata?

Cauza primordiala consta in faptul ca lumea civilizata nu mai considera ca familia este sfanta. Sfanta si din ce in ce mai sfanta este bogatia.

Suntem cu totii victime ale civilizatiei sau altfel spus suntem victime ale propriei noastre lacomii. Atunci cand femeia-mama devine extrem de materialista, ea nu-si va mai indeplini rolul de femeie, nu va mai avea simt matern si copii ei vor deveni niste victime.

Ce inseamna asta ?

Inseamna ca mama zilelor noastre nu stie sa-si invete copilul ce este aceea contopire in iubire sufleteasca. Mamele din ziua de azi sunt niste specimene barbatoase care pun pe planul doi feminitatea si maternitatea. Nervoase isi iau copilul in brate si incep sa-l legene, dar copilul nu se linisteste. El se simte strain, rupt de ea sufleteste.

Caci mama este sufletul copilului.

Mamele isi leagana copii, le citesc, le canta, au grija de ei, ii hranesc, le fac curatenie. Ce nu le fac ! Se invartesc in jurul lor ca un titirez. Tin copilul in brate, dar discuta pe deasupra lui, se cearta pe deasupra lui, isi fac planuri pe deasupra lui, gandesc de bine si de rau pe deasupra lui.

Copilul insa nu mai are rabdare sa astepte ca macar o data in viata, daca pentru mai mult nu are timp, ea sa-l stranga cu tandrete la pieptul ei si sa o faca in asa fel, incat nimeni sa nu-i poata desparti. Sa simta cum inima lui se contopeste cu corpul ei. Chiar daca ratiunea ii spune ca fizic acest lucru nu este posibil, el vrea sa simta ca este posibil. Si chiar este posibil.

Sa ne iertam mamele care n-au stiut sa faca acest lucru. Ar fi de dorit ca orice om sa stie acest lucru atat de important si daca mama nu stie, sa fie invatata. Nimeni nu ne opreste sa o facem.

Sa ne iertam tatii care n-au stiut sa dea dovada de hotarare interioara si sa devina suportul cuvenit pentru sotiile lor.

Uitati-va la mama dumneavoastra sau chemati-i chipul in imaginatie si inchipuiti-va in gand ca va apropiati de ea. Mergeti, mergeti catre ea pana ce veti fi din ce in ce mai mic, veti ajunge in fata ei si veti fi mic de tot – cat inima ei. Cufundati-va in inima ei si veti simti cat va este de bine acolo, cat o iubiti. Bariera fricii s-a dat la o parte la amandoi si nu va mai deranjeaza nimic.

Acum imaginati-va ca mama, facandu-se din ce in ce mai mica, vine mica cat inima dumneavoastra si vi se afunda in inima. Cat este de bine sa o tineti in inima si sa o iubiti. Zidul de frica ce va deranjeaza este undeva departe si nu poate sa va mai opreasca sa fiti unul. Daca va simtiti fericit, efortul dumneavoastra nu a fost in zadar. Oricum ar fi fost ea si oricate amaraciuni v-ar fi provocat, contopirea sufleteasca cu mama este spre binele amandurora.

Cine va invata sa se contopeasca cu mama sa intr-o iubire sufleteasca, acela este capabil sa se contopeasca cu toti si cu toate. Se va contopi cu tatal sau, cu surorile si cu fratii, cu bunicii, cu prietenii, cu toti. El este apt sa se contopeasca cu viata. Nu se teme sa faca loc oricui in inima lui, sa-i faca bine prin iubire, oricat de rau ar fi acela. Stie sa iubeasca, stie sa inteleaga, stie sa dea libertate.

Si cand va veni vremea, inima lui va gasi acea persoana unica si adevarata cu care sa se uneasca sufleteste si apoi trupeste. Un astfel de om nu se va agata posesiv de cineva si nu va aduce nefericire nici lui insusi, nici celuilalt.

Iubirea curajoasa da libertate.

Iubirea fricoasa tine in lanturi.

Incredere Publicat de dakini , duminică, 14 februarie 2010 at 15:11, in

Zilele astea am realizat ca increderea, atunci cand ai castigat-o cu adevarat nu mai poate fi pierduta! Sora geamana cu Iubirea, Increderea ori o ai, ori nu o ai. Nu poti sa spui, [adica poti, caci eu sunt dovada vie ca se poate spune orice :))))] ca ai avut incredere in cineva si ai pierdut-o.

Nu, asa ceva nu exista! Inseamna ca nu ai avut niciodata incredere, iar ceea ce credeai a fi incredere, erau asteptarile si sperantele implinirii propriilor dorinte; iar cand acestea NU se implinesc, gata spunem ca ne-am pierdut increderea.

In fapt, noi nu am avut-o niciodata!:) In fapt, noi, nu am trecut niciodata de pragul "ego"-ului, de noi insine si de "nevoile" noastre...

Atunci cand, cu adevarat credem/ ne incredem in cineva/ceva, acea Incredere nu va pierii niciodata, indiferent prin cate am trece si indiferent ce s-ar putea petrece.

Sigur, exista asa zisele "cutremure de pamant interioare" care zgaltaie din toate balamalele intreaga noastra fiinta cu credintele noastre cu tot. Si atunci, suntem atat de ametiti si de bulversati, incat avem senzatia ca am pierdut tot, ca nu mai e nimic din noi. Aceste cutremure, oricat de dureroase si napastuitoare ar fi, ele au rostul sa scuture fiinta de credintze false si de a lasa sa creasca si sa se coaca numai acele credinte autentice, care ajuta fiinta sa mearga mai departe si sa o duca spre o altfel de implinire a fiintei.

E paradoxal si in acelasi timp extraordinar sa descoperi cum Increderea autentica este strans lipita de tine, ca o haina care te ajuta sa te feresti de diverse alte vicisitudini, fara ca macar sa stii, ca, de fapt, ceea ce te protejeaza este tocmai aceasta Incredere pe care nu puteai sa o alegi [bobul de neghina] dintre atatea alte nevoi personale...

Si ar mai fi de spus... dar dincolo de cuvinte... ne definesc faptele!

UNU - Proportia armoniei! Publicat de dakini , joi, 4 februarie 2010 at 22:01, in

Ce inseamna realitatea pana la urma? A mea, a fiecaruia, a lui Dzeu?... am meditat in ultimile ore, incepand de aseara la acest aspect si mi-a fost dat sa gasesc urmatoarea explicatie:

Mai intai tin sa-mi manifest aderarea la ideea ca realitatea fiecaruia este o picatura din Realitatea Divina, adica realitatea Lui. Atata timp cat nu suntem constienti de asta... nu se poate vorbi de trezire spirituala, ci de vise profunde!

Realitatea fiecaruia este raportul pe de o parte dintre credintza/parerea/ perceptia Sinelui a fiecaruia si, pe de alta parte, manifestarea plenara in concret/fizic a acestei credintze/pareri/ perceptii de Sine. Atunci cand rezultatul acestui raport este in mod constant egal cu UNU poti spune ca realitatea ta, picatura din realitatea Lui, este proportional vorbind, divina!

Cel mai extraordinar aspect este ca desi poti sa spui ca ai atins proportia divina asta nu inseamna ca ai ajuns la capat, deoarece acest joc al proportiei nu are sfarsit decat in momentul cand parasesti planul fizic. Pana atunci... totul este o continua evolutie, deoarece cu cat ni se schimba credintele/parerile /perceptiile, cu atat se schimba acest raport credinta/manifestare a acestei credinte/perceptii.

Ce face atunci, totusi ca acest raport sa fie uneori atat de indepartat de UNU iar noi sa fiintam in dizarmonie? Raspunsul este lipsa de luciditate si discernamant atat a numaratorului [credina/parerea/ perceptia Sinelui] cat mai ales a numitorului [manifestarea plenara in concret/fizic a acestor credinte/pareri/ perceptii a Sinelui]

Luate pe rand, lipsa de luciditate si discernamant, altfel spus lipsa starii de constiinta a numaratorului [credina/parerea/ perceptia Sinelui] are ca si efect o aplecare catre latura materialist/ rationalista/ empirica a fiintei, adica aplecarea covarsitoare catre cele vazute!

Proportia este mai mare decat UNU! Este vorba aici despre autoiluzionarea in ceea ce priveste realitatea fizica versus subtila, in detrimentul realitatii spirituale/subtile a existentei!

Lipsa de luciditate si discernamant, sau altfel spus lipsa starii de constiinta a numitorului [manifestarea plenara in concret/fizic a acestor credinte/pareri/ perceptii a Sinelui] are ca si efect fuga de realitatea fizica si concreta si o ascundere/tupilare in realitatea subtila are ca si efect o exagerbare a realitatii subtile, a celor nevazute, in detrimentul realitatii concrete/fizice.

Proportia este mai mica decat UNU. Este vorba aici tot despre autoiluzionare, cand ne luam prea in serios in ceea ce privesc realizarile noastre spirituale dar care nu-si gasesc reflectarea in realitatea fizica/concreta!

Atentie mare!!! Daca am realizat vreodata una din creditele/perceptii le despre Sine, asta nu e decat o picatura! Drumul nu se incheie o data cu implinirea acelei picaturi.

Asa inteleg/traiesc acum acest aspect. Recunosc ca multi ani raportul meu a fost mai mic decat UNUL. Eram o visatoare frumoasa si inocenta! Evident nu eram constienta de asta. Au fost necesare puternice "cutremure de pamant" care sa ma faca constienta de realitatea concreta in care fiinta Sinele meu! Acum ma straduiesc sa mentin constiinta de Sine cat mai treaza pentru a putea mentine cat mai constant raportul egal cu UNU

Cei care nu au credite/perceptii vaste, dar alea pe care le au sunt manifestate plenar in concret/fizic sunt mult mai aproape de armonia divina decat cei care sunt plini de perceptii... si atat, caci ele nu se refleta concret in fizic!

Un truc ar fi ca atunci cand constam ca una din partile fractiei este mai mare decat cealalta, nu trebuie sa ne iluzionam in continuare ca vom reusi sa marim partea mai mica. Secretul este sa umblam la partea mai mare si sa mai taiem una alta de acolo, in functie de cealalta parte pentru a fi mereu in proportie egala cu UNU! Si nu sa asteptam sa ne armonizam peste "n" ore, zile, luni, ani, adica sa asteptam sa se coaca prunele! Armonia este ACUM si AICI

Cat despre coflictul realitatilor noastre cu ale celorlalti si/sau cu cea a lui Dumnezeu... singurul conflict consta in disproportia raportului de care vorbeam. Atat! Cat proportia este egala... nu mai exista nici un conflict nici cu realitatea celorlalti, nici cu realitatea Lui, din care parte suntem!