Numai sufletul, singurul lucru invizibil in om... Publicat de dakini , duminică, 2 noiembrie 2008 at 13:24, in

Cand un suflet omenesc trage cortina grea a eului si sta fata in fata cu iubirea vesnica e ca si cand ar privi pe Maestru creand o lume. Cand viata omului iese teafara din ratacirile eului si-si gaseste unitatea sa cu Dumnezeu, constiinta vesniciei e un semn imediat al existentei, tot asa ca lumina intr-o flacara. Toate conflictele vietii se dezleaga, toate contradictiile se impaca, stiinta, iubirea si actiunea se armonizeaza. Bucuria si durerea se contopesc in frumusete, placerea si renuntarea se egalizeaza in puritate. Prapastia dintre finit si infinit se umple de o iubire exuberanta, fiecare clipa vestind pe Cel vesnic, Cel fara de trup apare sub forma florii si a rodului, Cel fara de margini ne imbratiseaza cu brate de Tata si merge cu noi alaturi ca un prietenNumai sufletul, singurul lucru invizibil in om, poate sa franga orice granita si sa-si recunoasca inrudirea cu Cel Preainalt. Cata vreme nu ajungem la armonia launtrica si la intregul fiintei noastre, viata ramane inabusita de lucruri de nimic. Rabindranath Tagore

Iubirea mea a ajuns la puritate! Publicat de dakini , miercuri, 1 octombrie 2008 at 10:10, in

Daca vreti sa cunoasteti viziunea pe care o am eu despre iubire... ea nu mai apartine domeniului dialecticii, al contrariilor. Barbatul si femeia sunt diferiti si complementari. Barbatul lasat singur este doar o jumatate, la fel ca si femeia. Numai impreuna, intr-o profunda stare de unire, barbatul si femeia vor simti pentru prima data totalitatea, perfectiunea. Daca poti iubi fara gelozie, daca poti iubi fara nici un atasament, daca poti iubi un barbat atit de mult incit propria sa fericire sa fie fericirea ta - chiar daca el este cu alta femeie si este fericit - atunci iubesti cu adevarat, si acest fapt te umple de bucurie. Vei fi fericita deoarece el este fericit, si vei fi recunoscatoare femeii care l-a facut pe partenerul tau fericit; gelozia va disparea. Astfel iubirea a ajuns la puritate. Aceasta iubire nu poate crea nici o legatura. Iar aceasta iubire este pur si simplu o deschidere a inimii in toate directiile, catre intregul cer. Osho

Falsii invatatori Publicat de dakini , marți, 23 septembrie 2008 at 09:07, in

Nu cauta compania cuiva care-ti neaga libertatea de-a fi tu insuti. Nu accepta un invatator care incearca sa ia decizii in locul tau, sau sa-ti controleze viata.

Oricine care pretinde ca are o cunoastere speciala si o pune in vanzare, este un fals invatator. Oricine care iti cere sa renunti la ideile si experientele tale si sa indeplinesti programul sau, este un fals invatator. Oricine care cere favoruri sexuale in schimbul unei calauziri spirituale, este un fals invatator. Oricine care te incurajeaza sa renunti la puterea ta, la respectul de sine, sau la demnitatea ta, este un fals invatator.

Esti raspunzator pentru cei cu care te aduni. Nu te intovarasi cu astfel de oameni.

(Paul Ferrini)

Sa poti... sa fii tu insuti! Publicat de dakini , sâmbătă, 16 august 2008 at 20:04, in

Sa poti sa crezi cand altii te inseala,/ Sa poti sa te ridici cand altii te doboara./ Sa poti sa razi cand lacrima iti curge,/ Sa poti sa canti cand inima se frange./ Sa poti ramane calm cand altii se agita,/ Sa fi maret, chiar daca lumea-i mica!/ Sa poti sa-mbratisezi cand altii se feresc,/ Sa fi smerit cand altii te mandresc/ Sa poti sa daruiesti cand esti respins/ Sa fi tu cald, chiar dac-afara a nins!/ O inima generoasa are intotdeauna testamentul pregatit!

Constiinta unitatii Publicat de dakini , luni, 28 iulie 2008 at 05:02, in

Pasim in afara dualitatii, numai atunci cand ne acceptam experienta in totalitate. Mintea care judeca, care condamna, sau care se angajeaza intr-o perceptie selectiva, nu face decat sa adanceasca experienta conflictului. Traim experienta Unitatii, numai atunci cand ne acceptam judecatile si le iertam, numai atunci cand invatam sa ne imbratisam intreaga noastra experienta, asa cum e ea. Fiecare clipa ne ofera o alegere in ceea ce priveste separarea sau unirea. Aceasta este singura alegere pe care am avut-o de facut inainte - si singura alegere pe care o vom avea vreodata de facut. Din nefericire, noi nu ne amintim de durerea separarii, sau de extazul unirii. De aceea am venit in acest loc impreuna, pentru a ne ajuta unul pe celalalt sa ne aducem aminte.

Ganduri despre noi si despre timp... Publicat de dakini , marți, 17 iunie 2008 at 08:59, in

Fiecare clipa trecuta este o avere; este ceea care ne spune ca mai avem timp./ Ca este timp sa facem tot ceea ce ne este destinat./ Ca nu vom putea face niciodata mai mult,/ ca nu vom putea face niciodata mai putin,/ ci, intotdeauna doar cat ne este destinat!/ Asta nu trebuie sa ne ingrijoreze/ Asta nu trebuie sa ne sperie/ Asta nu trebuie sa ne alarmeze/ Avand tovaras disperarea, nu avem pe nimeni langa noi,/ pentru ca disperarea goneste pe toata lumea de langa noi!/ Nu exista oameni bogati, dupa cum nu exista oameni saraci./ Exista oameni care nu simt!/ Exista oameni care nu-si vad bogatia!/ Exista oameni care nu-si traiesc fericirile!/ Acum toate se masoara in bani!/ Altadata toate se masurau in statut!/ De acum toate vor fi masurate in schimbare!/ Nu exista mai mult, dupa cum nu exista mai putin!/ Exista doar zambet de implinire sau tristete de durere!/ La capatul fiecarei dureri zambeste speranta./ Totdeauna e prea devreme ca sa renunti./ Daca renunti la renuntare, renunti la durere;/ Daca renunti la renuntare, renunti la frica;/ Daca renunti la renuntare, renunti la disperare;/ Daca renunti la renuntare, renunti la moarte;/ Si de aici incepe o viata vesnica!/ Acum, aici, iarasi si maine, oricand vor fi inimile celor insamantate de exemplul tau!/ E lunga viata unui carabus?/ Ea nu e lunga, dar nici scurta,/ E numai cat ii este destinata!

Ridicarea valului Publicat de dakini , vineri, 11 aprilie 2008 at 18:55, in

Dumnezeu nu se manifesta asa cum pare a fi viata. Acesta este doar valul. pentru a vedea adevarul trebuie sa ridici valul. Dumnezeu nu este temporalul, schimbarea, inconstantul - ci eternul, ceea ce nu se schimba, constantul. Pentru fiintele umane, iubirea vine si pleaca. Pentru Dumnezeu, iubirea este constanta. Daca il cautam pe Dumnezeu in afara noastra putem sa ne traim toata viata fara sa stim ca Dumnezeu exista. E necesara o schimbare radicala. Trebuie sa ne intoarcem catre interior, la locul in care suntem acordati, in mod neconditionat, la Iubire. Atunci cand suntem acordati la Iubire, stim ca nimic altceva nu e real. Stim ca Dumnezeu este Iubire - si ca nu inceteaza niciodata sa fie Iubire.

Gasim intotdeauna ceea ce cautam Publicat de dakini , joi, 6 martie 2008 at 18:52, in

Azi, inca o data pentru a cata oara, am constientizat cat de mult oamenii sunt oglinda noastra, si cat de mult evenimentele aparent banale din fiecare zi ne afecteaza sau nu, direct proportional cu nivelul nostru prezent de intelegere, cu nivelul de profunzime si aspiratie sincera de transformare interioara, precum si cu starea de armonie interioara, pe care o avem in orice moment... suntem toleranti si acceptam cu intelegere si compasiune orice "ne atinge" fara a judeca si cataloga sau "etichetam" si judecam ceea ce, de fapt nu intelegem???

Si cum parabolele reprezinta "o placere" cu care imi delectez sufletul, am sa redau aici doua, care ilustreaza simplu si profund ceea ce tocmai am afirmat!

Era odata un barbat care sedea la marginea unei oaze la intrarea unei cetati din Orientul Mijlociu. Un tanar se apropie intr-o buna zi si il intreba: - Nu am mai fost niciodata pe aici. Cum sunt locuitorii acestei cetati? Batranul ii raspunse printr-o intrebare: - Cum erau locuitorii cetatii de unde vii? - Egoisti si rai. De aceea ma bucur ca am putut pleca de acolo. - Asa sunt si locuitorii acestei cetati, raspunse batranul. Putin dupa aceea, un alt tanar se apropie de omul nostru si ii puse aceeasi intrebare: - Abia am sosit in acest tinut. Cum sunt locuitorii acestei cetati? Omul nostru raspunse cu aceeasi intrebare: - Cum erau locuitorii cetatii de unde vii? - Erau buni, marinimosi, primitori, cinstiti. Aveam multi prieteni acolo si cu greu i-am parasit. - Asa sunt si locuitorii acestei cetati, raspunse batranul. Un negutator care isi aducea pe acolo camilele la adapat auzise aceste convorbiri si pe cand cel de-al doilea tanar se indeparta, se intoarse spre batran si ii zise cu repros: - Cum poti sa dai doua raspunsuri cu totul diferite la una si aceeasi intrebare pe care ti-o adreseaza doua persoane?

- Fiule, fiecare poarta lumea sa in propria-i inima. Acela care nu a gasit nimic bun in trecut nu va gasi nici aici nimic bun. Dimpotriva, acela care a avut si in alt oras prieteni va gasi si aici tovarasi credinciosi si de incredere. Pentru ca, vezi tu, oamenii nu sunt altceva decat ceea ce stim noi sa gasim in ei.

********************************************************************************

Ratacind pe ici, pe colo, un caine urias ajunse intr-o odaie care avea pe toti peretii oglinzi imense. Astfel se vazu dintr-odata inconjurat de caini. Se infurie, incepu sa scrasneasca din dinti si sa maraie. Fireste, si cainii din oglinda facura la fel, descoperindu-si coltii fiorosi. Cainele nostru incepu sa se invarta vertiginos intr-o parte si in alta pentru a se apara de atacatori, dupa care - latrand cu furie - se arunca asupra unuia dintre presupusii sai adversari. In urma puternicei izbituri in oglinda, cazu la pamant fara suf1are si plin de sange.

Daca ar fi dat din coada prieteneste o singura data, toti cainii din oglinda ar fi raspuns in acelasi fel. Si intalnirea lor ar fi fost o sarbatoare!!

Responsabilitate neintemeiata Publicat de dakini , miercuri, 5 martie 2008 at 01:50, in

Noi nu suntem raspunzatori pentru gandurile, sentimentele sau faptele celorlalti oameni, chiar daca suntem implicati in vietile lor. Atunci cand ceilalti incearca sa dea vina pe noi sau sa ne faca raspunzatori pentru ceea ce li s-a intamplat, ei nu sunt de buna credinta.

Responsabilitatea noastra consta in a accepta si a respecta ceea ce experimenteaza ceilalti, dar nu in a ne asuma raspunderea pentru experientele lor. Experienta lor le apartine. Ei sunt raspunzatori pentru ceea ce gandesc, pentru ceea ce spun si pentru ceea ce fac.

Cele doua fete ale lui Dumnezeu Publicat de dakini , luni, 4 februarie 2008 at 18:43, in

Daca ne situam intr-o perspectiva spirituala, nu ne putem masura succesul in viata, pe baza unor factori externi. Adevaratul succes se masoara in functie de capacitatea noastra de-a ne iubi pe noi insine si pe ceilalti - nu in functie de marimea portofelului, de numarul de diplome, sau de importanta functiei. Factorii externi se modifica. Daca suntem atrasi de ei, suferim atunci cand lucrurile se schimba. Vezi pilda lui Iov. El a pierdut tot ce ii definea viata, cu exceptia credintei. Credinta i-a dat posibilitatea de a folosi fiecare adversitate ca pe un mijloc de a patrunde si mai adanc in iubirea lui. Uneori cand ii uram lui Dumnezeu bun venit in vietile noastre, El decide sa faca curatenie in casa si, pentru un timp, totul pare o harababura. Iov nu este singurul care a descoperit acest lucru. Si noi il putem descoperi. Dumnezeu este atat Vishnu, aparatorul, cat si Shiva, distrugatorul. Cu o mana el ne distruge iluziile, iar cu cealalta ne ajuta sa ne dezvoltam iubirea si compasiunea

Valoarea experientei Publicat de dakini , marți, 29 ianuarie 2008 at 18:41, in

Daca ai fi stiut durerea ce avea sa urmeze atunci cand ai mancat marul, nu l-ai mai fi mancat. Trebuia sa mananci marul, pentru a cunoaste durerea. Asta nu inseamna ca marul e rau. Nu inseamna nici chiar ca durerea e rea. Intr-un anume sens, amandoua sunt necesare experientei cunoasterii. Cunoasterea autentica vine din experienta. De aceea e necesara incarnarea. Nu poti cunoaste intr-un mod detasat. Pentru a cunoaste, trebuie sa devii. Trebuie sa experimentezi. Multi oameni incearca sa gaseasca intelegere spirituala prin conceptualizare - dar asta nu e niciodata o actiune eficienta. Gandul te poate duce pana in prag, dar nu te poate duce in sanctuarul interior. Daca vrei sa stii ce se afla de partea cealalta a usii, trebuie sa o deschizi si sa treci pragul.

Fiori sufletesti Publicat de dakini , luni, 21 ianuarie 2008 at 09:38, in

Cea mai mare parte din tot ceea ce am construit in viata se va reduce la praf si pulbere. Acest lucru este inevitabil. Ceea ce creeaza mintea trebuie sa fie distrus, in cele din urma, pentru a face loc noilor ei creatii. Toate formele imbatranesc si ies din uz. Toate cladirile, indiferent cat de bine si cu cat efort sunt intretinute, se deterioreaza in cele din urma. Structura de baza nu se mai poate sustine si nu mai poate fi reparata. Convingerile sunt treptat subminate si ele de dinautru. Cu timpul ele devin subrede. Unele devin gaunoase, ceea ce este evident pentru altii, dar un mister pentru noi. Cu toate acestea, atunci cand casa se prabuseste peste noi, suntem foarte surprinsi. Prietenii nostri dau din cap si spun "noi am incercat sa-ti spunem, dar tu nu ai vrut sa asculti" Asta nu ar trebui sa ne surprinda prea mult. Atunci cand ne cheltuim tot timpul si toata energia incercand sa sustinem casa, este greu sa credem ca eforturile noastre sunt zadarnice. Intr-adevar, daca am crede asa ceva, n-am mai incerca sa indreptam lucrurile si le-am lasa, pur si simplu, sa se prabuseasca. S-ar putea chiar sa punem mana pe un baros si sa incepem sa ajutam procesul de demolare! Putini dintre noi sunt dispusi sa infaste barosul, chiar si atunci cand devine evident ca mult iubitele noastre convingeri nu-si mai au rostul. Devenim atasati de noile noastre creatii. Si astfel, procesul distrugerii are loc in mod inconstient. Ca si un cutremur, el tasneste din adancurile sufletului. Schimbarea pare ca vine din exterior, dar ea are loc cu binecuvantarea sufletului nostru. Atunci cand simtim foarte tare nevoia sa ne trasformam psihologic, sufletul refuza, pur si simplu, sa mai pastreze vechile sisteme ale negarii - si atunci, intregul edificiu se prabuseste.

Dansul fiintei Publicat de dakini , miercuri, 16 ianuarie 2008 at 09:33, in

Treaba noastra nu este ca frica si atasamentul nostru sa dispara - ci, pur si simplu, sa recunoastem ca opunem rezistenta, pe masura ce ele se ivesc. Observandu-ne rezistenta, nu ne identificam cu ea.

Observandu-ne frica - noi nu suntem acea frica. Observandu-ne atasamentul fata de un anume rezultat, noi nu suntem acel atasament. Nu trebuie sa ne satisfacem dorintele, sau sa le opunem rezistenta. Doar trebuie sa le observam si sa le lasam sa treaca. Pe masura ce ne imbratisam cu compasiune fiecare dorinta - in deplina constienta - ea se stinge. Ganduri si sentimente se ivesc in constiinta si palesc. Nimic anume nu le face sa vina sau sa plece. Ele sunt pur si simplu o diastola - precum miscarea ritmica a respiratiei - sau ca o bataie puternica de inima.

Nimic din toate acestea nu au o semnificatie.

Ele pus si simplu exista. Este dansul fiintei!