Ridicarea valului Publicat de dakini , vineri, 11 aprilie 2008 at 18:55, in

Dumnezeu nu se manifesta asa cum pare a fi viata. Acesta este doar valul. pentru a vedea adevarul trebuie sa ridici valul. Dumnezeu nu este temporalul, schimbarea, inconstantul - ci eternul, ceea ce nu se schimba, constantul. Pentru fiintele umane, iubirea vine si pleaca. Pentru Dumnezeu, iubirea este constanta. Daca il cautam pe Dumnezeu in afara noastra putem sa ne traim toata viata fara sa stim ca Dumnezeu exista. E necesara o schimbare radicala. Trebuie sa ne intoarcem catre interior, la locul in care suntem acordati, in mod neconditionat, la Iubire. Atunci cand suntem acordati la Iubire, stim ca nimic altceva nu e real. Stim ca Dumnezeu este Iubire - si ca nu inceteaza niciodata sa fie Iubire.

Gasim intotdeauna ceea ce cautam Publicat de dakini , joi, 6 martie 2008 at 18:52, in

Azi, inca o data pentru a cata oara, am constientizat cat de mult oamenii sunt oglinda noastra, si cat de mult evenimentele aparent banale din fiecare zi ne afecteaza sau nu, direct proportional cu nivelul nostru prezent de intelegere, cu nivelul de profunzime si aspiratie sincera de transformare interioara, precum si cu starea de armonie interioara, pe care o avem in orice moment... suntem toleranti si acceptam cu intelegere si compasiune orice "ne atinge" fara a judeca si cataloga sau "etichetam" si judecam ceea ce, de fapt nu intelegem???

Si cum parabolele reprezinta "o placere" cu care imi delectez sufletul, am sa redau aici doua, care ilustreaza simplu si profund ceea ce tocmai am afirmat!

Era odata un barbat care sedea la marginea unei oaze la intrarea unei cetati din Orientul Mijlociu. Un tanar se apropie intr-o buna zi si il intreba: - Nu am mai fost niciodata pe aici. Cum sunt locuitorii acestei cetati? Batranul ii raspunse printr-o intrebare: - Cum erau locuitorii cetatii de unde vii? - Egoisti si rai. De aceea ma bucur ca am putut pleca de acolo. - Asa sunt si locuitorii acestei cetati, raspunse batranul. Putin dupa aceea, un alt tanar se apropie de omul nostru si ii puse aceeasi intrebare: - Abia am sosit in acest tinut. Cum sunt locuitorii acestei cetati? Omul nostru raspunse cu aceeasi intrebare: - Cum erau locuitorii cetatii de unde vii? - Erau buni, marinimosi, primitori, cinstiti. Aveam multi prieteni acolo si cu greu i-am parasit. - Asa sunt si locuitorii acestei cetati, raspunse batranul. Un negutator care isi aducea pe acolo camilele la adapat auzise aceste convorbiri si pe cand cel de-al doilea tanar se indeparta, se intoarse spre batran si ii zise cu repros: - Cum poti sa dai doua raspunsuri cu totul diferite la una si aceeasi intrebare pe care ti-o adreseaza doua persoane?

- Fiule, fiecare poarta lumea sa in propria-i inima. Acela care nu a gasit nimic bun in trecut nu va gasi nici aici nimic bun. Dimpotriva, acela care a avut si in alt oras prieteni va gasi si aici tovarasi credinciosi si de incredere. Pentru ca, vezi tu, oamenii nu sunt altceva decat ceea ce stim noi sa gasim in ei.

********************************************************************************

Ratacind pe ici, pe colo, un caine urias ajunse intr-o odaie care avea pe toti peretii oglinzi imense. Astfel se vazu dintr-odata inconjurat de caini. Se infurie, incepu sa scrasneasca din dinti si sa maraie. Fireste, si cainii din oglinda facura la fel, descoperindu-si coltii fiorosi. Cainele nostru incepu sa se invarta vertiginos intr-o parte si in alta pentru a se apara de atacatori, dupa care - latrand cu furie - se arunca asupra unuia dintre presupusii sai adversari. In urma puternicei izbituri in oglinda, cazu la pamant fara suf1are si plin de sange.

Daca ar fi dat din coada prieteneste o singura data, toti cainii din oglinda ar fi raspuns in acelasi fel. Si intalnirea lor ar fi fost o sarbatoare!!

Responsabilitate neintemeiata Publicat de dakini , miercuri, 5 martie 2008 at 01:50, in

Noi nu suntem raspunzatori pentru gandurile, sentimentele sau faptele celorlalti oameni, chiar daca suntem implicati in vietile lor. Atunci cand ceilalti incearca sa dea vina pe noi sau sa ne faca raspunzatori pentru ceea ce li s-a intamplat, ei nu sunt de buna credinta.

Responsabilitatea noastra consta in a accepta si a respecta ceea ce experimenteaza ceilalti, dar nu in a ne asuma raspunderea pentru experientele lor. Experienta lor le apartine. Ei sunt raspunzatori pentru ceea ce gandesc, pentru ceea ce spun si pentru ceea ce fac.

Cele doua fete ale lui Dumnezeu Publicat de dakini , luni, 4 februarie 2008 at 18:43, in

Daca ne situam intr-o perspectiva spirituala, nu ne putem masura succesul in viata, pe baza unor factori externi. Adevaratul succes se masoara in functie de capacitatea noastra de-a ne iubi pe noi insine si pe ceilalti - nu in functie de marimea portofelului, de numarul de diplome, sau de importanta functiei. Factorii externi se modifica. Daca suntem atrasi de ei, suferim atunci cand lucrurile se schimba. Vezi pilda lui Iov. El a pierdut tot ce ii definea viata, cu exceptia credintei. Credinta i-a dat posibilitatea de a folosi fiecare adversitate ca pe un mijloc de a patrunde si mai adanc in iubirea lui. Uneori cand ii uram lui Dumnezeu bun venit in vietile noastre, El decide sa faca curatenie in casa si, pentru un timp, totul pare o harababura. Iov nu este singurul care a descoperit acest lucru. Si noi il putem descoperi. Dumnezeu este atat Vishnu, aparatorul, cat si Shiva, distrugatorul. Cu o mana el ne distruge iluziile, iar cu cealalta ne ajuta sa ne dezvoltam iubirea si compasiunea

Valoarea experientei Publicat de dakini , marți, 29 ianuarie 2008 at 18:41, in

Daca ai fi stiut durerea ce avea sa urmeze atunci cand ai mancat marul, nu l-ai mai fi mancat. Trebuia sa mananci marul, pentru a cunoaste durerea. Asta nu inseamna ca marul e rau. Nu inseamna nici chiar ca durerea e rea. Intr-un anume sens, amandoua sunt necesare experientei cunoasterii. Cunoasterea autentica vine din experienta. De aceea e necesara incarnarea. Nu poti cunoaste intr-un mod detasat. Pentru a cunoaste, trebuie sa devii. Trebuie sa experimentezi. Multi oameni incearca sa gaseasca intelegere spirituala prin conceptualizare - dar asta nu e niciodata o actiune eficienta. Gandul te poate duce pana in prag, dar nu te poate duce in sanctuarul interior. Daca vrei sa stii ce se afla de partea cealalta a usii, trebuie sa o deschizi si sa treci pragul.

Fiori sufletesti Publicat de dakini , luni, 21 ianuarie 2008 at 09:38, in

Cea mai mare parte din tot ceea ce am construit in viata se va reduce la praf si pulbere. Acest lucru este inevitabil. Ceea ce creeaza mintea trebuie sa fie distrus, in cele din urma, pentru a face loc noilor ei creatii. Toate formele imbatranesc si ies din uz. Toate cladirile, indiferent cat de bine si cu cat efort sunt intretinute, se deterioreaza in cele din urma. Structura de baza nu se mai poate sustine si nu mai poate fi reparata. Convingerile sunt treptat subminate si ele de dinautru. Cu timpul ele devin subrede. Unele devin gaunoase, ceea ce este evident pentru altii, dar un mister pentru noi. Cu toate acestea, atunci cand casa se prabuseste peste noi, suntem foarte surprinsi. Prietenii nostri dau din cap si spun "noi am incercat sa-ti spunem, dar tu nu ai vrut sa asculti" Asta nu ar trebui sa ne surprinda prea mult. Atunci cand ne cheltuim tot timpul si toata energia incercand sa sustinem casa, este greu sa credem ca eforturile noastre sunt zadarnice. Intr-adevar, daca am crede asa ceva, n-am mai incerca sa indreptam lucrurile si le-am lasa, pur si simplu, sa se prabuseasca. S-ar putea chiar sa punem mana pe un baros si sa incepem sa ajutam procesul de demolare! Putini dintre noi sunt dispusi sa infaste barosul, chiar si atunci cand devine evident ca mult iubitele noastre convingeri nu-si mai au rostul. Devenim atasati de noile noastre creatii. Si astfel, procesul distrugerii are loc in mod inconstient. Ca si un cutremur, el tasneste din adancurile sufletului. Schimbarea pare ca vine din exterior, dar ea are loc cu binecuvantarea sufletului nostru. Atunci cand simtim foarte tare nevoia sa ne trasformam psihologic, sufletul refuza, pur si simplu, sa mai pastreze vechile sisteme ale negarii - si atunci, intregul edificiu se prabuseste.

Dansul fiintei Publicat de dakini , miercuri, 16 ianuarie 2008 at 09:33, in

Treaba noastra nu este ca frica si atasamentul nostru sa dispara - ci, pur si simplu, sa recunoastem ca opunem rezistenta, pe masura ce ele se ivesc. Observandu-ne rezistenta, nu ne identificam cu ea.

Observandu-ne frica - noi nu suntem acea frica. Observandu-ne atasamentul fata de un anume rezultat, noi nu suntem acel atasament. Nu trebuie sa ne satisfacem dorintele, sau sa le opunem rezistenta. Doar trebuie sa le observam si sa le lasam sa treaca. Pe masura ce ne imbratisam cu compasiune fiecare dorinta - in deplina constienta - ea se stinge. Ganduri si sentimente se ivesc in constiinta si palesc. Nimic anume nu le face sa vina sau sa plece. Ele sunt pur si simplu o diastola - precum miscarea ritmica a respiratiei - sau ca o bataie puternica de inima.

Nimic din toate acestea nu au o semnificatie.

Ele pus si simplu exista. Este dansul fiintei!