Cea mai mare parte din tot ceea ce am construit in viata se va reduce la praf si pulbere. Acest lucru este inevitabil.
Ceea ce creeaza mintea trebuie sa fie distrus, in cele din urma, pentru a face loc noilor ei creatii. Toate formele imbatranesc si ies din uz. Toate cladirile, indiferent cat de bine si cu cat efort sunt intretinute, se deterioreaza in cele din urma. Structura de baza nu se mai poate sustine si nu mai poate fi reparata. Convingerile sunt treptat subminate si ele de dinautru. Cu timpul ele devin subrede. Unele devin gaunoase, ceea ce este evident pentru altii, dar un mister pentru noi. Cu toate acestea, atunci cand casa se prabuseste peste noi, suntem foarte surprinsi. Prietenii nostri dau din cap si spun "noi am incercat sa-ti spunem, dar tu nu ai vrut sa asculti"
Asta nu ar trebui sa ne surprinda prea mult. Atunci cand ne cheltuim tot timpul si toata energia incercand sa sustinem casa, este greu sa credem ca eforturile noastre sunt zadarnice.
Intr-adevar, daca am crede asa ceva, n-am mai incerca sa indreptam lucrurile si le-am lasa, pur si simplu, sa se prabuseasca. S-ar putea chiar sa punem mana pe un baros si sa incepem sa ajutam procesul de demolare! Putini dintre noi sunt dispusi sa infaste barosul, chiar si atunci cand devine evident ca mult iubitele noastre convingeri nu-si mai au rostul. Devenim atasati de noile noastre creatii.
Si astfel, procesul distrugerii are loc in mod inconstient. Ca si un cutremur, el tasneste din adancurile sufletului.
Schimbarea pare ca vine din exterior, dar ea are loc cu binecuvantarea sufletului nostru. Atunci cand simtim foarte tare nevoia sa ne trasformam psihologic, sufletul refuza, pur si simplu, sa mai pastreze vechile sisteme ale negarii - si atunci, intregul edificiu se prabuseste.
Fiori sufletesti
Cea mai mare parte din tot ceea ce am construit in viata se va reduce la praf si pulbere. Acest lucru este inevitabil.
Ceea ce creeaza mintea trebuie sa fie distrus, in cele din urma, pentru a face loc noilor ei creatii. Toate formele imbatranesc si ies din uz. Toate cladirile, indiferent cat de bine si cu cat efort sunt intretinute, se deterioreaza in cele din urma. Structura de baza nu se mai poate sustine si nu mai poate fi reparata. Convingerile sunt treptat subminate si ele de dinautru. Cu timpul ele devin subrede. Unele devin gaunoase, ceea ce este evident pentru altii, dar un mister pentru noi. Cu toate acestea, atunci cand casa se prabuseste peste noi, suntem foarte surprinsi. Prietenii nostri dau din cap si spun "noi am incercat sa-ti spunem, dar tu nu ai vrut sa asculti"
Asta nu ar trebui sa ne surprinda prea mult. Atunci cand ne cheltuim tot timpul si toata energia incercand sa sustinem casa, este greu sa credem ca eforturile noastre sunt zadarnice.
Intr-adevar, daca am crede asa ceva, n-am mai incerca sa indreptam lucrurile si le-am lasa, pur si simplu, sa se prabuseasca. S-ar putea chiar sa punem mana pe un baros si sa incepem sa ajutam procesul de demolare! Putini dintre noi sunt dispusi sa infaste barosul, chiar si atunci cand devine evident ca mult iubitele noastre convingeri nu-si mai au rostul. Devenim atasati de noile noastre creatii.
Si astfel, procesul distrugerii are loc in mod inconstient. Ca si un cutremur, el tasneste din adancurile sufletului.
Schimbarea pare ca vine din exterior, dar ea are loc cu binecuvantarea sufletului nostru. Atunci cand simtim foarte tare nevoia sa ne trasformam psihologic, sufletul refuza, pur si simplu, sa mai pastreze vechile sisteme ale negarii - si atunci, intregul edificiu se prabuseste.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu