Frica este cea care ne determina sa actionam si reactionam dizarmonios in relatie cu celalalt.
Viata cotidiana ne arata ca oamenii speriati se straduiesc sa-si injoseasca partenerul in loc sa-l inalte. Multi dintre ei nu-si gasesc linistea pana cand nu-si realizeaza scopul.
Barbatii le spun sotiilor lor ca sunt proaste pentru ca o femeie nu gandeste ca barbatii. Jignite, ele se potolesc, dar asta nu inseamna ca incep sa gandeasca ca barbatii. Ca doar femeia a fost creata sa fie femeie. Este foarte trist ca de fiecare data cand femeia nu mai vorbeste, isi inchide si mai mult inima deoarece se teme sa nu aiba neplaceri daca este sincera. Si daca totusi bunul simt ii spune ca trebuie sa se destainuiasca, o va face in alta parte. Casa si sotul ii vor fi din ce in ce mai dezagreabile. La serviciu este considerata o desteapta, acasa o proasta. Si atunci ce va face? Evident. Ea se va dedica serviciului. In realitate insa barbatul s-a vazut in ea pe el insusi, a vazut cat de limitata este gandirea lui si s-a suparat pe el insusi.
Numai atunci cand barbatul vrea sa faca din sotia sa un barbat, ratiunea amandurora va avea de suferit.
Femeile le spun si ele sotilor ca sunt prosti si ii eticheteaza cu dispret: ce fel de barbat esti tu? Ei se infurie si le ataca, sentimentele lor fiind tocite de atata retinere. Ea poate sa-i dovedeasca ca are minte aratandu-i o hartie cu stampila [adica o diploma], in timp ce el nu poate sa-i dovedeasca ca are sentimente. Multe femei isi fac un scop din a avea o diploma pentru a se razbuna pe barbati. In esenta insa, in barbat femeia se vede tot pe ea insasi. Prostia ei consta in nepriceperea de a se increde in propriile sentimente si de a le transforma in bine pentru ea.
Numai atunci cand femeia vrea sa faca din barbat femeie, sentimentele amandurora se vor stinge.
Orice femeie ar trebui sa redescopere femeia din ea si atunci viata ar merita sa fie traita. Atunci femeia uitandu-se la cate treburi a facut sotul ei, s-ar umple de bucurie deoarece ar simti ca iubirea ei a facut din el un om puternic. Si l-ar iubi si mai tare. Iar daca el ar strica ceva. Ea si-ar spune ei insesi: “ Eu am gresit. O sa-mi indrept greseala. Nu ma invinuiesc nici pe mine, nici pe el fiindca am inteles despre ce e vorba. Eu am facut o greseala, iar el a cazut in plasa. Faptul ca a cazut in plasa este deja greseala lui”
Cand mintea rationala creste unilateral, creste si pericolul de a aparea un sex “intermediar”. Barbatii se efemineaza, iar femeile se masculinizeaza.
Daca vrem sa fim fericiti, trebuie sa ne facem datoria in functie de sexul de care apartinem. Aceasta este cea mai simpla metoda !
1 comentarii:
Lipsa de armonie în cuplu a devenit în zilele noastre un fapt obişnuit. Am zice, chiar firesc. Sociologii şi sexologii sunt de acord că umanitatea traversează o criză de sistem, în care polii relaţiei de cuplu s-au inversat. Ontologic, femeia este factor de transformare si evoluţie, de creaţie şi dezvoltare. La rândul său, bărbatul a fost investit cu atributele transcendenţei: conştiinţă, concepţie, afirmare, voinţă. A fost dat femeii să asculte de bărbat, să împlinească voia bărbatului ... a fost dat bărbatului să manifeste pe pământ voinţa şi conştiinţa divină. În ultimele decenii, cu preponderenţă, femeia a căzut fundamental din starea de graţie primordială, aceea de manifestatoare, de împlinitoare a voinţei masculine. Ea s-a lăsat cucerită de mirajul "puterii". De la primele mişcări feministe şi până la întronarea quasigeneral acceptată a sintagmei ,,femeia este egală cu bărbatul" nu a fost decât un pas... fatală decădere! Femeia şi-a abandonat, prin vremi, condiţia sacră, iniţială şi iniţiatică, devenind un fel de clonă a bărbatului, substitut jalnic al masculinului. Femeia face politică, cercetare, se afirmă ca om al puterii şi abandonează rând pe rând preocupările ce ţin de feminitate. Şi, în numele unui statut vremelnic, uită să mai fie femeie. De altfel, o cale de întoarcere nu există, atunci când a optat deja pentru această rupere de condiţia sa ontologică. E un glisaj, de cele mai multe ori, care trece neobservat. Umanitatea alunecă în acest iureş al desacralizării cu toate sistemele.
Într-o astfel de conjunctură decadentă, bărbatul se simte-firesc- excedat de situaţie. El luptă să-şi învingă frustrarea, (o frustrare de foarte puţine ori recunoscută chiar sieşi) şi gestionează lamentabil stări de derută existenţială. Iar atunci când devine conştient de această cădere, începe lupta de redobândire a statusului său de conducător... dar lupta este una în a cărei victorie nici el nu mai crede.
Trimiteți un comentariu