Inocenta! Publicat de dakini , sâmbătă, 21 martie 2009 at 08:58, in

" Cateodata oamenii se impiedica de adevar, dar de cele mai multe ori se ridica si merg mai departe" La inceput ma jucam cu Dumnezeu si eram fericit. Dar nu stiam. Am vrut sa stiu si jocul l-am uitat. Nu mai era timp pentru el si oricum era un joc prea simplu si prea demodat. In jurul meu roiau enigme si aveam un singur tel: sa le inteleg, convins fiind ca acesta-i scopul vietii, si-n sinea mea gandeam ca sunt un tip istet. Si clipele treceau si eu continuam sa ma catar tot mai sus, la fel ca viermele, care odata ajuns in varful copacului s-a crezut mai inalt decat el; neluand in seama norii, razand de stele, priveam de sus, gandind ce minunat e totul. Dar creanga putreda s-a rupt si m-am trezit intr-un tarziu, plangand. Un copil s-a oprit si m-a privit: - De ce plangi? Mai bine vino sa te joci cu mine. - Nu stiu sa ma joc - i-am raspuns - si n-am nici timp. Eu tind spre inaltimi, pricepi? Copilul m-a privit nedumerit. S-a urcat pe un nor alb si a zburat spre soare razand.