Apăsătoarea clarviziune

Ce apăsătoare sunt „clarviziunile„ când ai acces la ele, dar nu ai suficientă maturitate și forță interioară să poți să le faci față, să poți să le înțelegi, să poți să le gestionezi înțelept, fără să-ți afecteze viața și fără să te sustragă clipei prezente, cea mai importantă clipă.

Nu cereți niciodată de la Dumnezeu daruri ce depășesc sfera de înțelegere și mai ales sfera de trăire emoțională și sentimentală... căci „cunoașterea” fără un suport experiențial prealabil al cărei rol este de a aduce o înțelegere cuprinzătoare ce implică puterea de detașare, este cel mai apăsător și amar lucru pe care îl poate trăi și gusta un suflet inocent...

Va trăi ani de zile sfâșiat între credința dată de trăirea intrinsecă evidentă a unui „viitor” și certitudinea unui prezent, cu totul și cu totul diferit... bulversant de diferit... vorba lui Eminescu: „Hiperyon, ce din genuni,/ Răsai c-o lume-ntreagă/ Nu cere semne și minuni...” [și completez puțin modificat] „chiar de au chip și nume”