Iisus a spus: "Nu te lupta cu Raul". Daca el ar folosi limbajul din ziua de azi, probabil ca ceea ce a spus El ar suna ceva de genul: "acel lucru/sentiment/ gand caruia ii opui rezistenta, persista".
Daca suntem furiosi pe cineva si incercam sa inlocuim gandurile de manie cu ganduri de iubire, se intampla una din urmatoarele situatii:
-- fie vom reusi cu succes sa ne reprimam mania (o forma de negare), in asa fel incat ea va continua sa existe in sufletul nostru, chiar daca pretindem ca ea nu este acolo
-- fie nu vom reusi.
De fapt in acest caz este mai bine sa nu reusim, pentru ca in acest caz va trebui sa ne infruntam mania, sa o recunoastem ca ne apartine, sa mergem mai departe si sa aflam ceea ce a declansat-o, etc.
Mania nu se transforma prin negare, ci prin intelegere.
Din nefericire, mult din asa-numita invatatura "noua era"[New Age] ne incurajeaza sa disimulam gandurile/emotiile noastre negative in spatele unui zid al negarii si sa le tapetam cu ganduri pozitive. Dar apoi, la primul semnal major de stres, tapetul se desprinde de pe perete.
Exista doua moduri in care putem sa ne tratam frica:
1. Sa ne negam frica si sa pretindem ca nu ne temem, ca ea nu exista.
2. Sa admitem ca ne temem si in acest fel sa ne infruntam propria frica.
Prima varianta ne poarta in nesfarsite cicluri ale evitarii de Sine si ale proiectiei in afara noastra, gasind tapi ispasitori ai problemelor noastre in cei cu care ne-am intersectat mai mult sau mai putin prin providenta divina, prin cautarile noastre intrinseci ale cautarii si transformarii de sine.
A doua, ne aduce fata in fata cu noi insine, cu problemele si temerile noastre provocandu-ne mereu si mereu la o autoconfruntare si transformare continua.
