Azi, inca o data pentru a cata oara, am constientizat cat de mult oamenii sunt oglinda noastra, si cat de mult evenimentele aparent banale din fiecare zi ne afecteaza sau nu, direct proportional cu nivelul nostru prezent de intelegere, cu nivelul de profunzime si aspiratie sincera de transformare interioara, precum si cu starea de armonie interioara, pe care o avem in orice moment... suntem toleranti si acceptam cu intelegere si compasiune orice "ne atinge" fara a judeca si cataloga sau "etichetam" si judecam ceea ce, de fapt nu intelegem???
Si cum parabolele reprezinta "o placere" cu care imi delectez sufletul, am sa redau aici doua, care ilustreaza simplu si profund ceea ce tocmai am afirmat!
Era odata un barbat care sedea la marginea unei oaze la intrarea unei cetati din Orientul Mijlociu. Un tanar se apropie intr-o buna zi si il intreba: - Nu am mai fost niciodata pe aici. Cum sunt locuitorii acestei cetati? Batranul ii raspunse printr-o intrebare: - Cum erau locuitorii cetatii de unde vii? - Egoisti si rai. De aceea ma bucur ca am putut pleca de acolo. - Asa sunt si locuitorii acestei cetati, raspunse batranul. Putin dupa aceea, un alt tanar se apropie de omul nostru si ii puse aceeasi intrebare: - Abia am sosit in acest tinut. Cum sunt locuitorii acestei cetati? Omul nostru raspunse cu aceeasi intrebare: - Cum erau locuitorii cetatii de unde vii? - Erau buni, marinimosi, primitori, cinstiti. Aveam multi prieteni acolo si cu greu i-am parasit. - Asa sunt si locuitorii acestei cetati, raspunse batranul. Un negutator care isi aducea pe acolo camilele la adapat auzise aceste convorbiri si pe cand cel de-al doilea tanar se indeparta, se intoarse spre batran si ii zise cu repros: - Cum poti sa dai doua raspunsuri cu totul diferite la una si aceeasi intrebare pe care ti-o adreseaza doua persoane?
- Fiule, fiecare poarta lumea sa in propria-i inima. Acela care nu a gasit nimic bun in trecut nu va gasi nici aici nimic bun. Dimpotriva, acela care a avut si in alt oras prieteni va gasi si aici tovarasi credinciosi si de incredere. Pentru ca, vezi tu, oamenii nu sunt altceva decat ceea ce stim noi sa gasim in ei.
********************************************************************************
Ratacind pe ici, pe colo, un caine urias ajunse intr-o odaie care avea pe toti peretii oglinzi imense. Astfel se vazu dintr-odata inconjurat de caini. Se infurie, incepu sa scrasneasca din dinti si sa maraie. Fireste, si cainii din oglinda facura la fel, descoperindu-si coltii fiorosi. Cainele nostru incepu sa se invarta vertiginos intr-o parte si in alta pentru a se apara de atacatori, dupa care - latrand cu furie - se arunca asupra unuia dintre presupusii sai adversari. In urma puternicei izbituri in oglinda, cazu la pamant fara suf1are si plin de sange.
Daca ar fi dat din coada prieteneste o singura data, toti cainii din oglinda ar fi raspuns in acelasi fel. Si intalnirea lor ar fi fost o sarbatoare!!
