WEB BLOG
this site the web

Recent Photos

image
image
image

In ciuda tuturor scepticilor

Dumnezeu, in ciuda tuturor scepticilor,

a facut ca gradinile spirituale, cu dulci flori,

sa infloreasca in inimile prietenilor Sai.

Fiecare roza parfumata este o marturie

a secretelor Universului.

Parfumul lor, spre confuzia celor sceptici,

se imprastie in jurul lumii, inlaturand valul.

Dakini, forma umana

Traducerea literară a cuvântului “Dakini” este “Dansator al cerului”. Forma occidentală a dakinilor sunt îngerii. Ideea occidentală că îngerii sunt minunate creaturi cereşti care zboară în cer, care vin în ajutorul oamenilor şi care îi inspiră este foarte apropiată cu ideea de dakini.

În general, când sunt menţionate în literatura buddistă, se presuspune că sunt devotate Adevărului (Dharma), dar într-o explicaţie mai amplă a cuvântului, termenul se referă la un spirit feminin (Daka – masculin) care are libertate însă este legat de acţiunile lui trecute. Dakini se pot manifesta pe pământ în formă umană sau se pot naşte ca om. Aceştia sunt atunci numiţi, Dakini pământeni. Femei (sau barbaţi) care sunt capabile să facă lucruri doar cu ajutorul voinţei lor. Oameni care sunt atât de fermecători încât seduc orice vor din lume şi se bucură de el la maxim, însă rămân oarecum detaşaţi de rezultate.

Dharma Dakini sunt devotate unui scop mai înalt astfel încât acţiunile lor sunt în general pozitive. Dar este greu să generalizezi acţiunile Dharma Dakinilor din moment ce ele ţintesc spre a distruge fixaţiile noastre asupra gândurilor concrete. Nu le este frică să işi folosească puterile pentru a ne năuci, intriga şi aţâţa în afara obiceiurilor noastre de a “dormi” şi nu le e frică de a ne seduce spre calea Adevărului. Dakini sunt viclene, capricioase şi imprevizibile. Suntem în mari probleme când dakini ne năucesc minţile cu magie, ne distrug gândurile noastre fixe despre miracole, sau pur si simplu ne deschid inimile cu adoraţie. Mesager între lumea noastră pământeană şi lumile mai înalte ale Învăţătorilor, ea ajută aducând puternicele învăţături pe pământ, protejând adevărul de forţele destructive şi binecuvântând căutătorii sinceri.

Rezultatul natural este să te îndrăgosteşti de o dakini (sau înger). Cum poţi să nu te îndrăgosteşti de cineva care inspiră dragoste pură şi semnificaţii mult mai înalte încununate cu plăceri? Fixându-ne doar pe acea plăcere, o dakini va face cel mai milostiv lucru posibil, va pleca. Dakini nu se manifestă doar pentru plăcerea noastră. Dakini manifestă frumuseţea Adevărului care este apoi o invitaţie de a urma calea Adevărului.

Ele ne ajută prin viziuni şi inspiraţie. Deşi putem fi inspiraţi de către o dakini (un alt cuvânt este muză), se va întoarce doar dacă am pus în acţiune ceea ce ne-a arătat. În acel caz, dragostea unei dakini este de neclintit şi întotdeauna milostivă. Nu contează dacă aşteptăm câteva ore, sau câteva vieţi ca să ne punem inspiraţia în aplicare. Miracolele se întamplă, dar uneori durează caţiva ani până realizăm complet implicaţiile. Când realizăm, sau ne amintim, inimile ni se deschid, şi din nou magia şi măreţia Universului se deschide pentru noi.

Dakini sărbătoresc Adevărul într-un mod extraordinar. Ele dansează în ceruri.

Libertate

Discipolul merge la Invatator si-l intreaba :

- Cum pot obtine libertatea ? Elibereaza-ma !

Profesorul raspunde :

- Obtine-o singur ! Mergi si cauta unde este « eu-l » tau, mediteaza.

Dupa un timp, discipolul vine si spune :

- Eu nu sunt corpul meu, numai asta am gasit.

- Mergi si cauta mai departe, raspunde Invatatorul

Dupa un alt timp de meditatie :

- Eu nu sunt mintea mea, caci imi observ gandurile, deci ceea ce observ este diferit de

observator

Invatatorul raspunde :

- Esti foarte aproape de libertate, mai mediteaza

- Deci, eu nu sunt corpul meu, nu sunt mintea mea, trebuie sa fiu sufletul meu, Atman.

Dar meditand a inteles ca nu exista suflet, pentru ca acel suflet este informatia mentala – doctrine, cuvinte, filosofie. Deci, intr-o zi a venit alergand la Invatator :

- Eu nu sunt !

Invatatorul ii raspunse :

-Trebuie sa te mai invat acum metoda de a te elibera ?

Discipolul raspunse :

- Sunt liber pentru ca nu mai sunt ; nu ma mai simt constrans, sunt pretutindeni ca

nimicul, ca vidul. Numai nimicul poate fi liber. Daca esti cineva vei fi constrans de

altcineva. Daca « esti », esti sclav. Numai un spatiu gol poate fi liber, numai astfel,

nimic nu te va constrange.

- Eu nu sunt ; nicaieri nu ma gasesc ! Aceasta este libertatea !

Testament

Voi sunteti fiinte de lumina. V-ati nascut din lumina si va veti intoarce in ea. Fiecare pas va este inconjurat de lumina fiintei voastre infinite. Iar lumina este Dumnezeu. Voi va aflati acum intr-o lume pe care ati creat-o voi insiva, prin propria voastra alegere. Tot ceea ce se naste in inima voastra devine real; voi insiva veti deveni una cu idealul pe care il admirati mai mult pe lume. Nu va temeti si nu va lasati dezamagiti de aparenta intunericului, de deghizarea realului sau de acel invelis gol numit moarte, caci voi insiva ati creat aceste iluzii, de dragul provocarii. Acestea sunt pietrele de incercare cu care v-ati decis sa va confruntati taria spiritului. Aflati ca adevarata voastra realitate este iubirea si ca aveti puterea de a va transforma in orice clipa lumea in care traiti, prin ceea ce ati invatat de la viata. Voi sunteti viata. Voi sunteti cei care inventeaza formele. Spada si timpul nu va pot ucide trecerea dintr-o camera in alta, trecand printr-o usa. In mod similar, moartea este o simpla trecere. Voi va puteti exprima in fiecare camera si fiecare tranzitie reprezinta pentru voi un imn glorios.

Fara limite

Dificilul este ceea ce poate fi realizat imediat. Imposibilul este insa, ceea ce iti ia ceva timp.(George Santayana) Cine suntem noi pentru a stabili ca visele noastre sunt imposibile? Cum putem afirma aceasta de vreme ce niciodata nu ne-am luat visele in serios? Nu. A crede in visele noatre nu ne da siguranta ca ele se vor realiza; nu exista nici o garantie in acest sens. Dar, daca nu le dam nici o atentie, este garantat faptul ca ele nu se vor concretiza niciodata! Dreaming of Andromeda - Enigma

Darul lui Dumnezeu

Darurile lui Dumnezeu nu hranesc asteptarile ego-ului nostru. Valoarea lor corespunde unui nivel mai inalt. Ele ne ajuta sa ne trezim la adevarata noastra natura si la adevaratul nostru scop de aici. Uneori, ele par sa inchida o usa si noi nu intelegem de ce. Numai atunci cand se deschide usa potrivita, intelegem de ce s-a inchis cea nepotrivita. Mythos - June

Floarea Alba

Suntem floarea de lotus plutind pe suprafata intunecata a elesteului. Daca tu cauti frumusete fara tristete, nu o vei gasi. Daca esti in cautarea bucuriei, fara chinul durerii - vei cauta in zadar. Tot ceea ce este transcendent vine din partile cele mai de jos - lumina, din intuneric; florea alba, din apele noroioase ale elesteului. Soul Mate

Text

Reality is that which, when you stop believing in it, doesn't go away!

 

W3C Validations

Cum sociis natoque penatibus et magnis dis parturient montes, nascetur ridiculus mus. Morbi dapibus dolor sit amet metus suscipit iaculis. Quisque at nulla eu elit adipiscing tempor.

Usage Policies