Valoarea experientei Publicat de dakini , marți, 29 ianuarie 2008 at 18:41, in

Daca ai fi stiut durerea ce avea sa urmeze atunci cand ai mancat marul, nu l-ai mai fi mancat. Trebuia sa mananci marul, pentru a cunoaste durerea. Asta nu inseamna ca marul e rau. Nu inseamna nici chiar ca durerea e rea. Intr-un anume sens, amandoua sunt necesare experientei cunoasterii. Cunoasterea autentica vine din experienta. De aceea e necesara incarnarea. Nu poti cunoaste intr-un mod detasat. Pentru a cunoaste, trebuie sa devii. Trebuie sa experimentezi. Multi oameni incearca sa gaseasca intelegere spirituala prin conceptualizare - dar asta nu e niciodata o actiune eficienta. Gandul te poate duce pana in prag, dar nu te poate duce in sanctuarul interior. Daca vrei sa stii ce se afla de partea cealalta a usii, trebuie sa o deschizi si sa treci pragul.

Fiori sufletesti Publicat de dakini , luni, 21 ianuarie 2008 at 09:38, in

Cea mai mare parte din tot ceea ce am construit in viata se va reduce la praf si pulbere. Acest lucru este inevitabil. Ceea ce creeaza mintea trebuie sa fie distrus, in cele din urma, pentru a face loc noilor ei creatii. Toate formele imbatranesc si ies din uz. Toate cladirile, indiferent cat de bine si cu cat efort sunt intretinute, se deterioreaza in cele din urma. Structura de baza nu se mai poate sustine si nu mai poate fi reparata. Convingerile sunt treptat subminate si ele de dinautru. Cu timpul ele devin subrede. Unele devin gaunoase, ceea ce este evident pentru altii, dar un mister pentru noi. Cu toate acestea, atunci cand casa se prabuseste peste noi, suntem foarte surprinsi. Prietenii nostri dau din cap si spun "noi am incercat sa-ti spunem, dar tu nu ai vrut sa asculti" Asta nu ar trebui sa ne surprinda prea mult. Atunci cand ne cheltuim tot timpul si toata energia incercand sa sustinem casa, este greu sa credem ca eforturile noastre sunt zadarnice. Intr-adevar, daca am crede asa ceva, n-am mai incerca sa indreptam lucrurile si le-am lasa, pur si simplu, sa se prabuseasca. S-ar putea chiar sa punem mana pe un baros si sa incepem sa ajutam procesul de demolare! Putini dintre noi sunt dispusi sa infaste barosul, chiar si atunci cand devine evident ca mult iubitele noastre convingeri nu-si mai au rostul. Devenim atasati de noile noastre creatii. Si astfel, procesul distrugerii are loc in mod inconstient. Ca si un cutremur, el tasneste din adancurile sufletului. Schimbarea pare ca vine din exterior, dar ea are loc cu binecuvantarea sufletului nostru. Atunci cand simtim foarte tare nevoia sa ne trasformam psihologic, sufletul refuza, pur si simplu, sa mai pastreze vechile sisteme ale negarii - si atunci, intregul edificiu se prabuseste.

Dansul fiintei Publicat de dakini , miercuri, 16 ianuarie 2008 at 09:33, in

Treaba noastra nu este ca frica si atasamentul nostru sa dispara - ci, pur si simplu, sa recunoastem ca opunem rezistenta, pe masura ce ele se ivesc. Observandu-ne rezistenta, nu ne identificam cu ea.

Observandu-ne frica - noi nu suntem acea frica. Observandu-ne atasamentul fata de un anume rezultat, noi nu suntem acel atasament. Nu trebuie sa ne satisfacem dorintele, sau sa le opunem rezistenta. Doar trebuie sa le observam si sa le lasam sa treaca. Pe masura ce ne imbratisam cu compasiune fiecare dorinta - in deplina constienta - ea se stinge. Ganduri si sentimente se ivesc in constiinta si palesc. Nimic anume nu le face sa vina sau sa plece. Ele sunt pur si simplu o diastola - precum miscarea ritmica a respiratiei - sau ca o bataie puternica de inima.

Nimic din toate acestea nu au o semnificatie.

Ele pus si simplu exista. Este dansul fiintei!